Pensionarii vor putea circula gratis cu STB în continuare. Anunțul Primăriei Capitalei

Primăria Capitalei a transmis că Societatea de Transport București va păstra gratuitatea pentru pensionari. Municipalitatea a dezmințit astfel informațiile privind posibila eliminare a acestei facilități.

Până la momentul elaborării și adoptării planului de eficientizare a activității STB, nu se pune problema creșterii tarifelor sau eliminării unor gratuități, a anunțat Primăria Municipiului București.

„STB păstrează gratuitatea pentru pensionari. Orice altă informație citiți pe site-uri este fake news. Primarul Ciprian Ciucu a anunțat ieri că a cerut un plan de eficientizare a STB, pentru a evita insolvența companiei și a îmbunătăți condițiile de transport public pentru bucureșteni. Până la elaborarea și adoptarea acestui plan, edilul a precizat clar că nu se va pune problema de majorări de tarife sau de eliminarea unor gratuități”, a anunțat Primăria Capitalei, pe Facebook.

Cine poate circula gratuit cu STB

Reprezentanții PMB au reamintit că în prezent circulă gratuit cu mijloacele de transport ale STB:

  • toți pensionarii cu domiciliul stabil în București (peste 467.000);
  • elevii (peste 66.000);
  • persoanele cu handicap (peste 18.000);
  • donatorii onorifici de sânge, anumiți angajați ai instituțiilor și serviciilor publice de interes local, foștii deținuți politici, persoane persecutate politic, eroii Revoluției și urmașii acestora, veterani, invalizi, văduve de război (7.800 în total).

Primarul general Ciprian Ciucu a cerut reducerea de cheltuieli la STB

Primarul general Ciprian Ciucu a cerut marți STB și Asociației de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București să prezinte un plan de reducere a cheltuielilor și de eficientizare a activității, conform Agerpres.

Solicitarea a venit după ce Consiliul General al Municipiului București a respins, joia trecută, creșterea prețului pentru călătoriile metropolitane și realizarea unui audit la STB.

„Am cerut conducerilor STB și ADI TPBI să vină până lunea viitoare cu un plan clar de reducere a cheltuielilor și de eficientizare a activității companiei! Dacă va fi viabil, voi înainta acest plan Consiliului General și Guvernului, îl voi discuta în prealabil cu sindicatele. Împreună, trebuie să evităm insolvența și să îmbunătățim condițiile de transport public pentru bucureșteni'', a anunțat Ciucu.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE

Meniu de accesibilitate

Opțiuni principale

Gestionați

Mărimea textului
x1.0
Spațierea textului
x1.0
Spațierea literelor
x1.0
Spațiere înălțime
x1.5