Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Pensionarii cu venituri sub 2.000 lei vor primi 700 de lei în plus

Este oficial. În luna iulie, peste trei milioane de pensionari cu venituri mici vor primi 700 de lei din partea statului. Ajutorul este acordat pentru a face față scumpirii alimentelor și energiei. Între timp, a început și emiterea voucherelor de 250 de lei pentru persoanele vulnerabile.

Guvernul va cheltui peste 17 miliarde de lei pentru a pune în practică pachetul de măsuri sociale și economice.

Nicolae Ciucă, premierul României: „Continuăm implementarea „Sprijin pentru România”. Azi anunțăm că emiterea voucherelor sociale a început. Aproximativ 2,5 milioane de persoane vor beneficia de această formă de sprijin menită să compenseze o parte din creșterea prețurilor.”

Un ajutor financiar pe care persoanele vulnerabile, cu venituri mai mici de 1.500 de lei, îl vor încasa o dată la două luni, pe suport electronic, exclusiv pentru a-și cumpăra mâncare. În schimb, sprijinul de 700 de lei adoptat de guvernanți se acordă pensionarilor, o singură dată, de luna viitoare. Și banii aceștia vin tot cu condiții. Pensionarii trebuie să aibă un venit de cel mult 2.000 de lei, iar suma are o destinație clară: alimente și facturi. Beneficiarii spun că măsurile sunt insuficiente.

Reporter: „Credeți că o să vă ajute? O să vă descurcați mai bine?”

Pensionară: „Nu. Nu. O dată. Hai să spunem că pe moment, o lună, două, dar după aceea ce faci?”

Pensionară: „Merg în piață, iau unde e mai ieftin, că nu-mi ajung banii, ca să poți să trăiești de pe o lună pe alta, altfel nu faci față, rămâi muritoare de foame.”

Nu numai pensionarii, ci și salariații vor primi bani în plus, mai exact, bugetarii, care de la 1 iulie vor încasa salariile majorate cu un sfert din creșterea care trebuia dată la începutul anului, iar amânarea ratelor la bănci cu nouă luni așteaptă să fie aprobată. Sunt măsuri care vor fi onorate dintr-un buget care continuă să funcționeze pe deficit. Autoritățile se bazează însă pe încasările mai mari din impozite. Profesorul de economie Bogdan Glăvan explică de unde vine surplusul.

Bogdan Glăvan, profesor universitar: „Bugetul trăiește din inflație. Domnul ministru de Finante a anunțat că a sporit colectarea în primele patru luni. Colectează același procent pe taxe, dar aplicate la prețuri mai mari și atunci vedem cum încasările bugetare cresc cu două cifre, cu 20%. Sunt mai multe venituri la buget față de anul trecut.”

În primele patru luni, statul a consumat cu 16 miliarde mai mult decât și-ar fi putut permite, adică a încasat 144 de miliarde de lei și a cheltuit aproape 161 de miliarde de lei.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE