PE SCURT: O selecție de cinci articole cu care merită să îți începi ziua

De două ori pe zi, Euronews România îți aduce un rezumat al știrilor cu care merită să pornești la drum și, respectiv, cu care să îți închei programul.

Consultările lui Nicușor Dan cu partidele și formațiunile politice, încheiate. Care sunt concluziile

  • Președintele României, Nicușor Dan, a avut miercuri consultări informale cu partidele parlamentare, la Palatul Cotroceni, privind situația economică și politică a țării.
  • Președintele Nicușor Dan, delegațiile partidelor pro-europene – PSD, PNL, USR, UDMR și reprezentanții Grupului Minorităților Naționale – au subliniat că înțeleg gravitatea situației legate de deficitul bugetar și și-au exprimat angajamentul comun de a contribui la identificarea unor soluții responsabile.
  • La inițiativa președintelui, s-a convenit ca, în paralel cu negocierile pentru formarea noului Guvern, să fie elaborat un plan de măsuri destinat reducerii cheltuielilor publice, care să fie asumat și pus în aplicare de viitorul Executiv.

Citește care sunt concluziile consultărilor lui Nicușor Dan cu partidele și formațiunile politice.

Surse: Grupurile parlamentare ale Dianei Șoșoacă riscă să se dizolve. 14 deputați și șapte senatori vor demisiona

  • Grupurile parlamentare ale Dianei Șoșoacă riscă să se dizolve, spun surse Euronews.
  • 14 deputați și șapte senatori ar urma să-și anunțe demisiile în timp ce colegii din alte partide au început discuțiile pentru formarea noului Executiv.
  • Aceeași soartă a avut-o și grupul senatorial al POT, după demisiile în masă ale politicienilor care nu se mai regăseau în ideologia partidului Anamariei Gavrilă.

Mai multe detalii despre situația grupurilor parlamentare ale Dianei Șoșoacă.

Haos și disperare în Fâșia Gaza. Palestinienii rup gardurile pentru alimente, israelienii trag focuri de avertisment

  • Este haos în Fâșia Gaza, cu mii de palestinieni care se înghesuie să prindă un pachet cu alimente adus de o organizație.
  • Locuitorii sunt disperați și în pragul foametei după aproape trei luni de blocadă israeliană.
  • Soldații israelieni au tras focuri de avertisment încercând să păstreze cât de cât ordinea.

Citește despre haosul din Fâșia Gaza.

Trump exprimă ezitări față de impunerea de noi sancțiuni Rusiei: „Nu vreau să o dau în bară”

  • Președintele american Donald Trump și-a exprimat miercuri ezitarea față de impunerea de noi sancțiuni Rusiei din cauza războiului din Ucraina,
  • Liderul de la Casa Albă nu vrea ca sancțiunile să interfereze cu obținerea unei încetări a focului.
  • Trump a mai spus că președintele rus Vladimir Putin ar putea amâna în mod intenționat negocierile privind o încetare a focului în războiul din Ucraina.

Mai multe detalii despre reacția lui Donald Trump.

Turcia introduce sancțiuni pentru pasagerii din avioane care se ridică în picioare înainte de parcarea aeronavei. Ce amenzi riscă aceștia

  • Există o mulțime de obiceiuri controversate în cazul pasagerilor unei aeronave.
  • Când este bine să îți înclini scaunul? Cui ar trebui să i se acorde dreptul de utilizare a cotierelor din mijloc? Ar trebui pasagerii să debarce rând pe rând?
  • Autoritatea aeronautică din Turcia a tranșat de data aceasta un astfel obicei controversat.

Află despre sancțiunile introduse de Turcia pentru pasagerii din avioane.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE