Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Patru ani de la „Mitingul Diasporei”. Cum au gestionat autoritățile Dosarul „10 august”

Publicat de: Euronews

Astăzi se împlinesc patru ani de la manifestațiile antiguvernamentale din 10 august 2018. Desfășurat în Piața Victoriei din București, „Mitingul Diasporei", așa cum a fost el numit, s-a transformat în violențe fără predecent.

Sute de persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale, după ce jandarmii au folosit gaze lacrimogene și tunuri cu apă pentru a dispersa mulțimea. Însă victime au fost și printre oamenii legii.

După ce a fost clasat parțial în iulie 2020, dosarul a fost redeschis, iar cei patru șefi ai Jandarmeriei de la momentul manifestațiilor au fost puși, din nou, sub acuzare.

Pe 10 august 2018, zeci de mii de oameni, mulți dintre ei veniți din afara țării, s-au adunat în Piața Victoriei și au cerut demisia Guvernului, condus la acea vreme de Viorica Dăncilă. Nemulțumiți de implicarea guvernării în justiție și de prezența lui Liviu Dragnea la conducerea Camerei Deputaților, primii protestatari au ajuns în piață încă din prima parte a zilei.

„Sunt aici pentru că am fost și anul trecut și simt că nu se schimbă nimic, și îmi doresc să se schimbe ceva. În principiu, ce-mi doresc, este să avem profesioniști în instituțiile publice, și cu asta cred că am putea să rezolvăm totul.”, spunea pe atunci Ștefan Baciu, unul dintre bucureștenii prezenți la protest.

Cum au început violențele din 10 august 2018

Primele incidente între protestatari și forțele de ordine au apărut în jurul orei 16.00, când un grup de manifestanți a forțat cordonul de jandarmi din fața Palatului Victoria. În primă fază, jandarmii au folosit tunuri cu apă pentru a dispersa mulțimea.

Odată cu lăsarea serii, lucrurile au degenerat, iar jandarmii au folosit grenade cu gaz lacrimogen pentru a împrăștia mulțimea. Intervenția oamenilor legii a fost amplificată după ce doi jandarmi, un bărbat și o femeie, au fost prinși și loviți de mai mulți protestatari. La puțin timp după ora 23.00, Jandarmeria a intervenit în forță pentru evacuarea pieței. Iar ciocnirile au continuat și pe străzile din apropiere.

A doua zi, Parchetul Tribunalului Militar anunța deschiderea unui dosar penal privind modul de intervenție al jandarmilor, dosar deschis in rem de procurorul Bogdan Pârlog. În total, peste 700 de oameni au depus plângeri penale după ce au fost agresați sau au inhalat gaze lacrimogene în urma intervenției jandarmilor.

Cum a decurs ancheta dosarului „10 august”

Pe 12 septembrie 2018, Jandarmeria depunea plângere la DIICOT și susținea că protestatarii au urmărit producerea unei lovituri de stat. O săptămână mai târziu, șefii Jandarmeriei Ionuț Sindile, Sebastian Cucoș și Laurențiu Cazan, alături de secretarul de stat Mihai Chirică au fost puși sub acuzare de către Parchetul General pentru abuz în serviciu și participație improprie la purtare abuzivă.

După ce a cerut Ministerului Public dosarul pentru instrumentare, în iulie 2020 DIICOT a clasat mare parte din dosar, inclusiv acuzațiile aduse șefilor din Jandarmerie, rămânând în cercetare doar câteva abuzuri punctuale ale jandarmilor.

Pe 4 august 2020, la presiunea opiniei publice, șefa DIICOT de la acea vreme, Giorgiana Hosu, pensionată între timp, a infirmat parţial soluţia de clasare dată de procurorul Doru Stoica.

Cererea DIICOT a fost trimisă la Curtea de Apel Bucureşti, iar de acolo a ajuns la Tribunalul București. După mai multe amânări, judecătoarea Daria Miheț a decis, în martie 2021, ca dosarul să rămână clasat, iar foștii șefi din Jandarmerie să nu fie urmăriți penal.

În aprilie 2021, Curtea de Apel București a decis redeschiderea dosarului închis inițial de DIICOT și continuarea cercetărilor față de cei patru șefi ai Jandarmeriei, în urma unei contestații depuse de Ioan Crăciuneanu, unul dintre manifestanții răniți la protest.

Tot atunci, dosarul a fost trimis la Secția Parchetelor Militare din Parchetul General, acolo unde numărul supecților din dosar a crescut considerabil.

Până la încheierea anchetei, în care deocamdată sunt 24 de suspecți, singurele condamnări definitive au fost dispuse în cazul agresorilor jandarmeriței Ștefania Nistor. Doi dintre cei 7 bărbați judecați au fost condamnați la închisoare cu executare.

Unul din subiectele importante ale zilei, Dosarul „10 august”, va fi dezbătut și la ora 21:00 cu procurorul general al României, Gabriela Scutea, în direct, la Euronews.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE