Papa Leon al XIV-lea, la ceremonia de inaugurare a pontificatului

Papa Leon al XIV-lea și-a început oficial pontificatul. Cu numele real Robert Prevost, urmașul Papei Francisc și-a făcut apariția în Piața Sfântul Petru, în aplauzele zecilor de mii de credincioși prezenți. El s-a oprit de două ori pentru a binecuvânta trei bebeluși, gest care a emoționat publicul.

La ceremonie sunt prezenți zeci de liceri mondiali, printre care și Volodimir Zelenski sau vicepreședintele american JD Vance, care au revenit la Roma după ce au fost și în urmă cu câteva săptămâni, la funeraliile Papei Francisc, de pe 26 aprilie. Zelenski și JD Vance și-au strâns mâna, în ciuda animozităților care au rămas în istorie după ceea ce s-a întâmplat pe 28 februarie, la Casa Albă, când Trump și Vance au încercat să-l umilească pe președintele Ucrainei.

Tot pe 26 aprilie, în timpul funeraliilor Papei Francisc, preşedintele Donald Trump şi cel ucrainean, Volodimir Zelenski, au discutat în Basilica Sfântul Petru, moment considerat istoric și care ar putea influența finalitatea războiului din Ucraina.

În cadrul liturghiei inaugurale, Papa Leon primește simbolurile autorităţii papale. Mai exact, pallium, un material din lână de miel, care semnifică 'rolul de păstor' pe care Papa îl are față de credincioși, şi inelul pescarului, care reprezintă sigiliul personal al pontifului.

Liturghia se desfăşoară în mai multe limbi, printre care italiană, latină, arabă, chineză, poloneză sau franceză.

Papa Leon este succesorul Papei Francisc, cel care a murit pe 21 aprilie și al cărui pontificat a durat 12 ani. Papa Leon a fost ales pe 8 mai, după un conclav destul de rapid, de mai puţin de 24 de ore.

Papa Leon s-a născut la Chicago, dar are și cetățenie a statului Peru.

În întreaga lume sunt în jur de 1,4 miliarde de catolici.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE