Papa Leon al XIV-lea a tras un semnal de alarmă cu privire la singurătatea în rândul tinerilor, joi, zi în care a primit în audiență reprezentanți ai Institutului congregației Frații Școlilor Creștine, transmite agenția ANSA.
Pontiful american, ales în urmă cu o săptămână la conducerea Bisericii Catolice, a vorbit despre 'obstacole de înfruntat' în relațiile cu tinerii și educația lor.
'Să ne gândim la izolarea cauzată de modele relaționale răspândite, din ce în ce mai mult marcate de superficialitate, individualism și instabilitate emoțională; la răspândirea unor modele de gândire slăbite de relativism; la prevalența ritmurilor și stilurilor de viață în care nu există suficient spațiu pentru ascultare, reflecție și dialog, la școală, în familie, uneori chiar între colegi, cu singurătatea care decurge de aici', a spus papa Leon al XIV-lea.
'Tinerii timpului nostru, ca și cei ai oricărei epoci, sunt un vulcan de viață, energie, sentimente, idei. Acest lucru se observă din lucrurile minunate pe care le pot face, în multe domenii. Totuși, și ei au nevoie de ajutor, pentru a face să crească în armonie atâta bogăție și pentru a depăși ceea ce, chiar și într-un mod diferit față de trecut, poate încă să împiedice dezvoltarea sănătoasă', a declarat pontiful, potrivit Vatican News.
Aceste 'provocări dificile' pot fi 'folosite de noi ca puncte de plecare pentru a explora căi, a dezvolta instrumente și a adopta noi limbaje, cu care să continuăm să îi ajutăm pe elevi, încurajându-i să înfrunte cu curaj orice obstacol pentru a da tot ce e mai bun din ei înșiși în viață, conform planurilor lui Dumnezeu', a spus papa oferind exemplul Sfântului Ioan Baptist de La Salle, întemeietorul congregației Frații Școlilor Creștine.
'În acest sens, este demnă de laudă atenția pe care o acordați în școlile voastre formării profesorilor și creării de comunități educaționale, în care efortul didactic este îmbogățit de contribuția fiecăruia. Vă încurajez să continuați pe aceste căi', a transmis papa reprezentanților.