Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

(P) POLIJobs. Philip Morris România, „Angajator de Top”. Titulatura obținută opt ani consecutiv

Târgul de cariere organizat de Universitatea Politehnica din Bucureşti (UPB), POLIJobs, care conectează companiile inovatoare cu unii dintre cei mai străluciți studenți ingineri, a ajuns la cea de-a V-a ediție și va avea loc în perioada 16-17 noiembrie, între orele 10.00-17.00, în Hol AN din Rectorat.

Peste 60 de companii de top din domeniul ingineriei au pregătit numeroase oportunități de carieră: programe de burse, internshipuri, joburi part-time sau full-time, entry-level, middle-level sau senior level.

Printre companiile participante se numără, Philip Morris România, afiliat al Philip Morris International, o companie care transformă industria tutunului pentru a crea un viitor fără fum. Viziunea companiei este de a înlocui țigările cu produse cu risc scăzut care – deși nu sunt lipsite de riscuri – sunt o alegere mult mai bună decât continuarea fumatului.

În 1993, Philip Morris International a înființat o filială locală, iar în 1997 a început construcția unei fabrici în Otopeni.

Constructia a fost finalizata în anul 2000. În Europa există doar 3 astfel de fabrici PMI, din 8 la nivel mondial, care produc consumabile pentru produsele fără fum dezvoltate de companie.

Fabrica de la Otopeni, printre cele mai moderne din lume

Philip Morris International a făcut investiții de aproape 600 de milioane de dolari în fabrica de la Otopeni pentru a dezvolta capacități de producție pentru produse din tutun încălzit, investiții care au transformat-o într-una dintre fabricile de ultimă generație la nivel mondial. IQOS, sistemul electronic de încălzire a tutunului dezvoltat de PMI, a fost lansat în Romania în octombrie 2015.

„Prin participarea noastră la acest târg, ne dorim să fim vizibili pentru candidații care preferă interacțiunea offline cu angajatorii și care ar dori să afle mai multe despre activitatea noastră.

La rândul nostru, prin această interacțiune aflăm „la cald” ce este de interes pentru tinerii, care se informează în legătură cu pozițiile pe care le oferim și cum ne-am putea îmbunătăți, la rândul nostru, oferta.

Întrebarile pe care le pun participanții la stand, modul cum ei reacționează la propunerile noastre, felul cum percep comunicarea noastră, brandul de angajator, toate sunt indicii bune pentru ajustarea comunicării pe viitor. Desigur, ne dorim să primim CV-uri interesante și să cunoaștem cât mai multe persoane care vor să ne cunoască, dintre care, în viitor, să ne alegem viitorii colegi”, a precizat Luminita Florea, director P&C Philip Morris Romania.

Care este principala provocare a unui angajator în contextul economic și social actual?

„Piața muncii, prin natura sa, este într-o schimbare continuă. Ultimii doi ani au venit, însă, cu provocări suplimentare care s-au resimțit la nivel macro, indiferent de industrie. Lucrurile s-au pus în mișcare destul de repede în mediul online și, ca angajator, am reușit să ne adaptăm atât activitatea de zi cu zi, acolo unde a fost posibil, evident, cât și procesele de recrutare. Interviurile cu candidații le-am susținut prin intermediul platformei Microsoft Teams.

Deși are dezavantaje, acest tip de comunicare ne-a ajutat pe toți cei implicați să economisim timp. Totuși, translatarea exclusivă în mediul online a procesului de recrutare aduce o limitare în comunicarea și interacțiunea cu viitorul coleg. Din acest motiv, pentru anumite funcții cheie, am preferat ca interviurile finale să le facem în persoană, iar acum ne bucurăm că putem lua parte fizic la un eveniment cum este acest târg.

Ne dorim să aducem un suflu nou și expertiză diversă în companie. Colegii pe care îi căutăm trebuie să aibă aptitudinile necesare pentru postul pentru care recrutăm, dar și să se integreze bine în echipă și să relaționeze ușor în exteriorul ei, să fie deschiși la nou, adaptabili și agili. Încercăm să folosim instrumente de recrutare diferite pentru fiecare poziție și căutăm omul potrivit pentru poziția din care poate crește și din care poate contribui semnificativ la misiunea companiei.

Nu este întotdeauna un proces ușor, iar una dintre cele mai mari provocări cu care ne confruntăm este identificarea candidaților care au profilul potrivit, atât în ceea ce privește abilitățile soft, cât și expertiza și cunoștințele. Au existat multe cazuri când am luat o decizie de angajare bazată mai degrabă pe potențialul de dezvoltare a candidatului și deschiderea spre învățare decât pe experiență”, a mai spus Luminita Florea, director P&C Philip Morris Romania.

Cum găsește angajatorul un limbaj comun cu noua generație de angajați?

„Încurajăm angajaţii să îşi asume riscuri, să gândească deschis şi să exploreze noi aptitudini şi teritorii. Acest lucru, combinat cu cultura noastră bazată pe performanţă, incluziune şi diversitate, este o oportunitate pentru ei de a se dezvolta, de a pune umărul activ la un obiectiv comun, iar în acest proces pot fi siguri că îi vom motiva şi susţine să îşi pună ideile în practică.

Noi căutăm personalităţi dinamice, deschise la nou şi la provocări, energice, adaptabile şi flexibile, proactive, pregătite să se dedice misiunii ambiţioase de a construi un viitor fără fum. Succesul nostru în afaceri pe termen lung se bazează pe capacitatea noastră de a recruta şi păstra oameni talentaţi. Angajamentul lor este vital, orice funcţie ar ocupa.

În 2022, pentru al optulea an consecutiv, am primit certificarea „Angajator de Top / Top Employer” în România şi pentru al șaselea an consecutiv la nivel internaţional. Această certificare reprezintă o recunoaştere a excelenţei în practicile de resurse umane şi a abilităţii de a îndeplini nevoile unei forţe de muncă moderne. Și mai înseamnă că facem bine ceea ce ne-am propus să facem”, a conchis Luminita Florea, director P&C Philip Morris Romania.

Philip Morris International este în plin proces de transformare. Ne-am angajat să construim un viitor fără fum, o transformare ambiţioasă, fără precedent în industria în care activăm. Activitatea companiei se schimbă la nivel global şi această transformare este susţinută de peste 71.000 de angajaţi din toată lumea, dintre care peste 1.100 în România. Fiecare dintre aceştia are o contribuţie importantă în acest proces.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE