Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

ONG-ul din Ucraina care a câștigat Nobelul pentru Pace: ”Acum vorbim despre 32.000 de crime de război”

Zeci de mii de civili uciși, tot atâția răniți și șase milioane de refugiați. Este bilanțul dramatic după un an de război al Rusiei împotriva Ucrainei. Un ONG din Ucraina, Centrul pentru Libertăți Civile, s-a implicat în identificarea și documentarea crimelor de război împotriva ucrainilor și a primit premiul Nobel pentru Pace în 2022.

În primele nouă luni de invazie rusă, Centrul ucrainean pentru Libertăți Civile a numărat "peste 27.000 de episoade" de crime de război.

Sasha Romantsova, director executiv al Centrului pentru Libertăți Civile din Ucraina, a spus în direct la Euronews România că acum, la aproape un an de război, numărul crimelor împotriva oamenilor a crescut cu câteva mii.

Sasha Romantsova, director executiv Centrul pentru Libertăți Civile Ucraina: ”Acum aș vorbi despre 32.000 de crime de război, pentru că am lucrat cu alte organizații care au documentat aceste crime. Noi am documentat mai mult crime de genocid. Încercăm să nu pierdem niciun caz, să mergem acolo, să documentăm. Invazia rusă a început mai întâi în casele oamenilor. Avem o colaborare cu Parchetul general al Ucrainei. Le oferim dovezile pe care le avem. Încercăm să ducem aceste cazuri la Haga. Noi credem că aceste cazuri ar trebui auzite la nivel național și internațional. Este o provocare imensă pentru orice sistem de judecată din orice țară. (…) Rugăm comunitatea internațională să creeze un tribunal special pentru crime de război. Doar așa aceste cazuri pot fi judecate. Vorbesc despre un sistem care îi acoperă pe toți oamenii care fac crime de război.”

Procesul de documentare a crimelor de război

Sasha Romantsova, director executiv Centrul pentru Libertăți Civile Ucraina: ”Mai întâi adunăm toate informațiile. Foarte mulți oameni au trimis fotografii și clipuri video, imagini care descriu o situație concretă. Avem niște analiști care adună aceste date. Oamenii sună la organizația noastră și ne spun despre cazurile lor: rude care au fost răpite, omorâte sau care au dispărut. Noi înregistrăm datele și încercăm să deschidem un caz concret, un dosar, acolo unde este cazul. Sau facem o listă cu persoanele dispărute. După acest moment verificăm dacă avem acces în teritoriu, dacă nu este cumva ocupat. Mergem în teren și luăm legătura cu oamenii care pot să ne ofere informații. Aceste orori, aceste crime de război, se întâmplă încă din 2014. Am avut multe cazuri în Dombas, dar acum s-au extins și în alte regiuni. Acum, în fiecare regiune, sat, oraș, avem centre ilegale de detenție unde oamenii sunt răpiți și torturați fie pentru informații, fie pentru a transmite un mesaj. Principalele ținte sunt jurnaliștii, activiștii și politicienii.”

Premiul Nobel pentru Pace a fost oferit și militantului belarus Ales Beliațki, aflat în detenție, și ONG-ul rus Memorial, dizolvat de justiția din Rusia.

Comitetul Nobel din Norvegia a acordat premiului către reprezentanți ai societății civile din cele trei principale state protagoniste în războiul din Ucraina pentru că au promovat timp de mulți ani dreptul de a critica puterea și de a apăra drepturile fundamentale ale cetățenilor. Aceștia au făcut un efort remarcabil pentru a documenta crimele de război, încălcările drepturilor omului și abuzul de putere, a motivat Comitetul Nobel.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE