Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Omagiu adus Reginei Elisabeta a II-a la Viscri. Vor participa ambasadorul britanic şi membri ai comunităţii

Publicat de: Bianca Chirilă

Ambasadorul britanic Andrew Noble şi membri ai comunităţii din Viscri, judeţul Braşov, vor aduce duminică un ultim omagiu Majestăţii Sale Reginei Elisabeta a II-a în incinta „Casei Albastre", deţinută de actualul suveran, Majestatea Sa Regele Charles al III-lea".

„Duminică, 18 septembrie, în seara dinaintea Funeraliilor de Stat, guvernul britanic a invitat publicul să participe la un Moment Naţional de Reculegere pentru a reflecta asupra vieţii şi moştenirii Majestăţii Sale Regina Elisabeta a II-a. Acest moment va fi marcat şi în România, duminică, 18 septembrie, la 20,00 ora locală, de către ambasadorul britanic Andrew Noble şi membri ai comunităţii dornici să aducă un ultim omagiu Majestăţii Sale Reginei Elisabeta a II-a în satul Viscri din judeţul Braşov, în incinta binecunoscutei „Case Albastre", deţinută de actualul suveran, Majestatea Sa Regele Charles al III-lea", a informat Ambasada Marii Britanii. 

În Viscri se află casa pe care Regele Charles a cumpărat-o în 2006 și tocmai pentru a promova zona a permis pe parcursul anului, când nu era în vizită, să-i lase pe turiști să intre în casă și să doarmă, practic, ca la un hotel.

Casa face parte din Patrimoniul UNESCO, a fost refăcută și s-au păstrat toate tradițiile și arhitectura, la dorința Regelui Charles.

Momentan, casa este închisă și nu s-a permis accesul înăuntru, în semn de doliu.

Din cauza pandemiei, Regele Charles nu a mai fost în ultimii doi ani în ţara noastră, dar a continuat să promoveze patrimoniul cultural şi peisajele naturale ale României.

Regele Charles i-a îndemnat pe români să-şi descopere ţara

Într-un film prezentat în anul 2020 la Valea Zălanului, realizat de jurnalistul britanic Charlie Ottley, producătorul seriei de documentare Wild Carpathia, cu scopul de a sprijini industria turismului din România, Regele Charles spune că a venit pentru prima dată în România în urmă cu 20 de ani şi că a descoperit o ţară „uimitoare", menţionând că ţara noastră ocupă un loc deosebit în inima sa, iar la fiecare vizită o parte din el „se simte acasă".

„România este o ţară uimitor de diversă, de la Delta Dunării, cea mai mare şi mai sălbatică zonă umedă a Europei, la pădurile, izvoarele şi mănăstirile Bucovinei, Moldovei şi Maramureşului, colinele Apusenilor sau întinderile nelocuite ale Harghitei, colecţiile nepreţuite din muzeele Bucureştiului sau frumuseţea sălbatică a defileului Porţile de Fier, castelele, munţii şi satele săseşti ale Transilvaniei sau văile retrase ale Banatului şi Crişanei. Moştenirea istorică a României se întinde în trecut până la fortăreţele dacilor şi cetăţile greceşti Histria şi Argamun. O atât de bogată diversitate naturală şi culturală reunite sub acelaşi drapel e remarcabilă şi e una dintre caracteristicile care fac din România acest colţ deosebit al Europei. Remorcabilă în aceeaşi măsură este hotărârea poporului român de a-şi conserva şi păstra patrimoniul, de a nu lăsa să se piardă meşteşugurile şi tradiţiile şi de a păstra ce-i mai bun din trecut pe măsură ce construieşte un viitor mai senin. Mă bucură nespus că numeroasele comori ale României ajung să fie cunoscute şi apreciate de tot mai mulţi oameni", a spus Regele Charles, naratorul acestui scurtmetraj.

Regele i-a îndemnat pe români să-şi descopere ţara şi să fie mândri de natura, fauna sălbatică, gastronomia, tradiţiile şi cultura lor, menţionând, totodată, că momentul în care va putea reveni în România va fi pentru el „o ocazie deosebită, pe care o va preţui".

„România ocupă un loc deosebit în inima mea. Îl număr printre strămoşii mei pe Vlad Ţepeş, ceea ce ar putea explica de ce la fiecare vizită o parte din mine se simte acasă. Voi continua, atât cât îmi va sta în putinţă, să pledez pentru importanţa protejării şi celebrării comorilor unice ale României, a satelor, a clădirilor istorice, a tradiţiei culinare, a preţioasei biodiversităţii, a faunei sălbatice şi a pădurilor maiestuoase", a mai spus Regele Charles.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE