Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Olimpiada de Securitate Cibernetică: cei mai buni 100 de elevi din țară din domeniu au participat la ceremonia de deschidere

Cei mai buni 100 de elevi din țară în domeniul securității cibernetice au participat, miercuri, la ceremonia de deschidere a Olimpiadei de Securitate Cibernetică, organizată în premieră în România. Joi, va avea loc lupta virtuală între echipe, dusă în laboratoarele Facultății de Automatică și Calculatoare a Politehnicii București. Cei mai buni elevi merg mai departe, spre calificarea în lotul european și au șansa să scape de grija examenului de admitere la facultate.

Olimpiada de Securitate Cibernetică: cei mai buni 100 de elevi din țară din domeniu au participat la ceremonia de deschidere

Aici, în zona de challenges, pe lângă toate celelalte exerciții, vom găsi inclusiv exercițiile de anul trecut, pe care le putem rezolva.

Exerciții privind securitatea web sau a aplicațiilor, criptografie sau inginerie inversă. Sunt doar câteva dintre temele provocărilor la care trebuie să facă față cei aproape 100 de elevi calificați în etapa națională a Olimpiadei de Securitate Cibernetică.

Mihai Rotariu, purtător de cuvânt Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC): „Totul va culmina la final cu un exercițiu practic, destul de spectaculos din punctul meu de vedere, un exercițiu de tip attack and defense, în care fiecare elev sau fiecare tânăr care participă la Olimpiada sau la Campionatul Național de Securitate Cibernetică are la dispoziție o infrastructură, cu anumite vulnerabilități, infrastructură pe care trebuie să o protejeze”.

Dragoș: „Îmi place domeniul, îmi place să găsesc vulnerabilități, să le raportez, să știu că aplicațiile pe care eu le folosesc și prietenii sau familia mea le folosesc, că sunt sigure”.

Dacă unii dintre participanți ajung pentru prima oară să concureze în acest domeniu, alții sunt deja veterani. Dragoș a participat pentru prima oară la un eveniment din domeniu acum mai bine de 6 ani. 

Dragoș: „Emoții, nu foarte multe, am participat de-a lungul anilor la foarte multe competiții”.

Elev: „Sper să mă calific la proba de baraj și să sperăm cu echipa mea să ne calificăm mai mulți chiar”.

Pentru unii dintre elevi, lupta și emoțiile de acum înseamnă că vor scăpa de o grijă la admitere.

Mihai Rotariu, purtător de cuvânt DNSC: „Cei care ajung pe primele locuri vor avea oportunitatea să intre fără examen la facultățile de profil”.

Probele propriu-zise se vor ține în laboratoarele Facultății de Automatică și Calculatoare a Politehnicii din București.

Bogdan Cristescu, secretar de stat în Ministerul Educației: „Faceți o treabă extraordinară ocupându-vă de un domeniu atât de în vogă. Un domeniu despre care știm atât de multe, vedem cât de căutați sunt specialiștii în securitate cibernetică”.

Mihnea Alexandru Moisescu, decanul Facultatii de Automatică și Calculatoare - UPB: „Sunteți puși în fața unor provocări excepționale determinate de vremuri excepționale. Nu veți avea o carieră plictisitoare, nu veți avea un loc de muncă demotivant”.

Manuela Catrina, director adjunct DNSC: „Să țineți minte că veți fi întotdeauna generația 1 a olimpiadei naționale de securitate cibernetica. Cyber e un joc de echipă. Noi aici căutăm, de fapt, oameni care să poată să lucreze împreună”.

La final, 15 concurenți cu cel mai mare punctaj vor ajunge în lotul preliminar al Naționalei României de Securitate Cibernetică. Cei mai buni 10 vor merge mai departe la Campionatul European, iar, în final, au șansa să ajungă chiar în lotul european.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE