Oana Țoiu, ministrul de Externe, a declarat că pe teritoriul României au fost raportate cele mai multe incidente cu drone, în comparație cu statele vecine Ucrainei sau în proximitatea Mării Negre.
Oana Țoiu, ministrul de Externe: „Am avut un schimb de mesaje cu ministrul de Externe, de altfel ministrul Apărării l-a sunat pe ministrul Radu Miruță să îi mulțumească pentru contribuția României. Este, iată, un exemplu al performanței piloților noștri, în acest caz un pilot român, pentru F-16, și este și un exemplu clar privind capacitatea noastră de a asigura securitate colectivă. Când vorbim despre NATO, vorbim despre aportul pe care apartenența noastră la NATO îl are privind elementele de descurajare și de securitate în dreptul României, Mării Negre și al flancului Estic, dar și despre contribuția României în cadrul misiunilor comune așa cum este și cazul acestui exemplu”.
Ministrul de Externe: Regiunile de la granița cu războiul resimt deja efecte economice
Oana Țoiu a mai declarat că România este țara de pe flancul estic al NATO care s-a confruntat cu cele mai multe incidente de securitate, în contextul războiului din Ucraina.
Țoiu a subliniat că regiunile aflate aproape de graniță resimt deja efecte economice și turistice, iar România are nevoie atât de investiții în apărare, cât și de fonduri europene pentru dezvoltarea infrastructurii și conectivității cu Ucraina și Republica Moldova.
Oana Țoiu, ministrul de Externe: „România este țara de pe flancul Estic în care au avut loc cele mai multe incidente, comparativ cu celelalte țări. Asta nu înseamnă că este mai puțin grav ce se întâmplă în celelalte țări. Fiecare încălcare a spațiului aerian este gravă în sine. Discuția pe care am avut-o este legată de viitoarea strategie de securitate a UE și focusul pe care noi îl vedem important pentru flancul estic și Marea Neagră, despre necesitatea creșterii capabilităților aici în regiune și despre alocarea bugetară necesară în viitorul buget multianual al UE, nu doar din perspectiva capabilităților militare, ci perspectiva României este una care ține și de dezvoltarea economică a regiunilor de la graniță, așa cum ați văzut avem de exemplu în Tulcea deja mai multe plângeri din partea turiștilor privind riscul de securitate pe care îl percep. Evident că există și un efect economic al faptului că suntem o țară la graniță cu războiul. De-asta reiau ceea ce spun de fiecare dată, că este în interesul României să participe în eforturile internaționale de sprijin a rezilienței statului nostru vecin și de a contribui la orice efort comun pentru a ajunge la un element de pace și de oprire a războiului la graniță. În UE, pentru noi foarte important este să reziste resursele financiare, fie că vorbim de împrumuturi de investiții sau de fonduri nerambursabile, pentru a compensa riscurile de descreștere a economiei în regiunile mai apropiate de graniță. De asemenea, în planurile noastre de investiții, în special în cele cu fonduri europene, vorbim și despre creșterea conectării cu țările vecine, Ucraina și Moldova. Acest lucru este în beneficiul direct al României și nu vorbesc doar de autostrada Moldovei, care atât de mult a fost amânată și iată că acum are o nouă sursă de finanțare, ci despre atractivitatea regiunii cu totul în momentul în care fie că vorbim de tren, de autostrăzi sau de punctele de trecere la frontieră, avem o conectivitate mai bună cu vecinii noștri”.
