În 2005, o eroare de programare a declanșat o epidemie în World of Warcraft, pe care epidemiologii au folosit-o pentru a studia comportamentul oamenilor în timpul unei crize sanitare. Fenomenul a revenit în atenție odată cu pandemia de COVID-19, reamintește Euronews.com.
„Corrupted Blood”, epidemia virtuală care a atras atenția cercetătorilor
În septembrie 2005, o eroare de programare a transformat vraja „Corrupted Blood”, creată pentru o singură luptă împotriva unui șef dintr-o temniță a jocului, într-o boală contagioasă care s-a răspândit în orașele virtuale. Eroarea a provocat moartea a mii de personaje, iar doi ani mai târziu, fenomenul a ajuns pe coperta revistei științifice „The Lancet Infectious Diseases”.
Epidemiologii au putut observa în Azeroth un fenomen care nu ar fi putut fi reprodus în alte condiții. Modelele folosite de specialiștii în sănătate pot calcula cu precizie modul în care un agent patogen se transmite de la o persoană la alta, dar nu pot anticipa comportamentul oamenilor sau reacțiile acestora atunci când știu că ar putea fi infectați. Fără ca cineva să fi planificat acest lucru, milioane de jucători demonstrau în timp real cum reacționează oamenii într-o astfel de situație.
Cum s-a răspândit Corrupted Blood
Totul a început pe 13 septembrie 2005, odată cu actualizarea 1.6 și deschiderea temniței Zul'Gurub, destinată grupurilor de 20 de jucători. Hakkar, șeful final, folosea vraja „Corrupted Blood”, care reducea periodic punctele de viață ale personajelor și se transmitea celor aflați în apropiere. Efectul ar fi trebuit să rămână doar în interiorul temniței.
Boala s-a răspândit însă prin intermediul animalelor de companie ale vânătorilor (hunters) și vrăjitorilor (warlocks). Jucătorii le puteau retrage în timp ce erau infectate și le puteau invoca ulterior în orașe, unde acestea continuau să transmită boala.
Pentru epidemiologi, fenomenul semăna cu o zoonoză, o boală transmisibilă între animale și oameni. Animalele de companie deveniseră astfel purtătoare ale agentului patogen.
În plus, personajele controlate de joc (NPC-uri), precum gardienii și comercianții, se infectau, dar nu se îmbolnăveau și nu puteau muri. Astfel, deveneau purtători asimptomatici, care răspândeau boala în zonele aglomerate.
Orașele aglomerate au accelerat răspândirea epidemiei din World of Warcraft
Singurul element care lipsea era transportul, iar jocul îl făcea foarte ușor. Jucătorii puteau călători instantaneu dintr-un oraș în altul, iar mulți dintre ei făceau acest lucru în timp ce erau infectați.
Eric Lofgren și Nina Fefferman, autorii studiului publicat în revista „The Lancet”, au comparat această răspândire cu epidemiile de ciumă care au însoțit armatele mongole sau cu epidemiile de holeră din secolul al XIX-lea.
În capitalele aglomerate ale jocului, transmiterea bolii depindea de densitatea populației, la fel ca într-un oraș real. Cercetătorii au calculat că, în aceste zone, rata de răspândire ajungea la 100 de infectări pe oră, o valoare pe care chiar ei au considerat-o imposibilă în cazul unui agent patogen real.
Pentru un personaj de nivel ridicat (echivalentul unei persoane de vârstă mijlocie, fără probleme de sănătate, în cazul unei epidemii reale), boala nu era mai gravă decât o răceală. În schimb, pentru un personaj de nivel scăzut (echivalentul persoanelor în vârstă sau al celor cu afecțiuni medicale), infectarea însemna moartea în doar câteva secunde. La fel ca în multe epidemii reale, cei mai vulnerabili erau și cei mai afectați.
Blizzard a încercat să impună carantina în World of Warcraft, dar jucătorii nu au cooperat
La acea vreme, „World of Warcraft” avea peste patru milioane de abonați. Pe 16 septembrie, Blizzard a recunoscut pe forumurile sale că știa despre problemă și a încercat să aplice o măsură pe care orice autoritate sanitară ar fi luat-o: instituirea carantinei în zonele cele mai afectate.
Măsura nu a funcționat. Boala era prea contagioasă, izolarea completă a unei zone de pe hartă era imposibilă, iar jucătorii nu erau dispuși să coopereze.
În cele din urmă, compania a folosit o soluție pe care niciun minister al Sănătății nu o are la dispoziție: a repornit lumea virtuală. După mai multe resetări complete ale serverelor și o actualizare care a făcut animalele de companie imune la boală, epidemia a fost declarată eradicată pe 8 octombrie.
Ce au învățat epidemiologii din epidemia Corrupted Blood
Potrivit unei relatări des întâlnite, Centrele pentru Controlul și Prevenirea Bolilor (CDC) din SUA ar fi cerut companiei Blizzard date despre epidemie, crezând că fusese o simulare intenționată. Compania nu a putut însă oferi informații, deoarece incidentul fusese accidental, iar răspândirea bolii nu fusese înregistrată.
Primele studii au apărut în 2007. În martie, epidemiologul israelian Ran Balicer, de la Universitatea Ben-Gurion, a comparat epidemia virtuală cu gripa aviară, în care păsări precum rațele pot transmite virusul fără să se îmbolnăvească.
Cercetătorul a identificat asemănări și cu epidemia de SARS, care s-a răspândit între țări prin transportul aerian, în perioada 2002-2004.
În septembrie, Eric Lofgren, pe atunci student la Universitatea Tufts și martor al epidemiei din joc, a publicat împreună cu Nina Fefferman un studiu în revista „The Lancet Infectious Diseases”.
Cercetările au evidențiat limitele modelelor epidemiologice. Deși simulările pe calculator pot estima răspândirea bolilor, acestea nu pot anticipa comportamentul fiecărei persoane. În același timp, provocarea intenționată a unei epidemii reale pentru a studia reacțiile oamenilor este de neconceput.
În schimb, în „World of Warcraft”, jucătorii erau atașați de personajele în care investiseră sute de ore, iar comportamentul lor social și economic semăna cu cel din viața reală.
Cum s-au comportat jucătorii în timpul epidemiei din World of Warcraft
Comportamentul jucătorilor din acele săptămâni seamănă cu reacțiile oamenilor din timpul unei epidemii reale. Mulți au fugit din orașe sau au încetat să se mai conecteze la joc, în timp ce personajele cu abilități de vindecare au mers în zonele afectate pentru a-i ajuta pe ceilalți.
Potrivit cercetătorilor, aceștia au redus probabil numărul de decese, dar au și prelungit epidemia, menținând în viață personajele infectate. Posibilitatea de a învia după moarte i-a încurajat pe jucători să își asume mai multe riscuri, un fenomen cunoscut în sănătatea publică drept „compensarea riscului”.
Unii jucători au mers în zonele afectate doar din curiozitate și au sfârșit prin a se infecta. Alții s-au infectat intenționat și au răspândit boala în cele mai aglomerate locuri. Comportamentul acestora a atras inclusiv atenția cercetătorilor americani din domeniul terorismului, interesați să înțeleagă mai bine cum iau atacatorii decizii.
Au existat însă și cercetători sceptici. Aceștia au pus la îndoială asemănările dintre comportamentul din joc și cel din viața reală, mai ales că moartea unui personaj virtual nu avea consecințe permanente, jucătorii putând reveni la viață.
