Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

O nouă șansă la viață. Povestea centrului Malva, care ajută copiii ucraineni din România

Publicat de: Euronews

De aproape doi ani, România a devenit o a doua casă pentru mii de ucraineni care au fugit din calea războiului. În pofida barierei lingvistice, mulți dintre ei au reușit să-și găsească un loc de muncă în țara noastră.

Aproximativ 7.000 de cetățeni ucraineni muncesc în diverse domenii, potrivit Ministerului Muncii. HORECA, construcții, dar și comerț, sunt doar câteva dintre acestea.

Centrul Malva ajută copiii ucraineni din România

Inessa este mama a doi băieți, de cinci și 14 ani, dar și creatorea centrului Malva, care își propune să ajute copiii ucraineni din România. Zilnic, acest centru este locul în care zeci de refugiați își dau întâlnire pentru a socializa și a învăța lucruri noi.

Dorința de a-i ajuta pe oamenii aflați în aceeași situație cu ea, a motivat-o pe Inessa să deschidă centrul Malva. Totul a fost posibil datorită mai multor donații. Chiar și așa, provocări au fost multe.

Inessa Șagai, refugiată ucraineană, fondatoarea Centrului MALVA: „A fost foarte greu, pentru că nu cunosc limba română și era foarte greu să înțeleg actele. Organizațiile locale ne-au ajutat, ne-au pus la dispoziție un jurist. Cred că sunt aici pentru mult timp. Eu niciodată nu am întâlnit atât de mulți oameni buni cum am întâlnit în România, spun asta foarte sincer”.

Inessa s-a mutat cu copiii ei în România în martie anul trecut. Nu este prima dată când, din cauza războiului, este nevoită să plece de acasă. Locuia în Donețk când Rusia a anexat Crimeea în 2014. Pentru a fi în siguranță, atunci s-a mutat cu familia în Odesa. Acum, însă, au schimbat țara, iar copiilor le este greu să se adapteze în România pentru că nu cunosc limba. Fiul cel mic al Inessei nu merge la grădiniță, iar cel mare este în clasa a VIII-a și face cursuri online cu profesori din Ucraina.

Inessa Șagai, refugiată ucraineană, fondatoarea Centrului MALVA: „Fiul cel mare are 14 ani, este în clasa a VIII-a și i-ar fi foarte greu să meargă într-o școală cu predare în română pentru că nu cunoaște limba. Sistemul de învățământ din România nu prevede niște cursuri pregătitoare pentru elevii străini”.

Oxana este mama a trei copii, de 8, 10 și 17 ani, dar și antrenor de fitness la Centrul Malva. S-a mutat în România în vara anului trecut, după ce casa ei din Cernihiv a fost distrusă de o rachetă rusească.

Oxana Zubok, ucraineancă refugiată în România: „Am luat repede copiii și am fugit la subsol. Era o casă cu două etaje, unde locuiau patru familii. Geanta cu acte era pregătită. Am luat-o și am fugit. Fiul cel mare este destul de puternic. Când a început războiul, el înțelegea ce se petrece. Unul dintre copii este mai emotiv. Cel mijlociu plângea, iar cel mai mic nu plângea. Pur și simplu, a încremenit și se uita la tot ce se petrece”.

Oxanei îi place mult România și spune că s-a acomodat destul de bine atât ea, cât și copiii. Doi dintre copii frecventează școli cu predare în română, în timp ce băiatul mare al Oxanei continuă să învețe online cu profesori din Ucraina.

Oxana Zubok, ucraineancă refugiată în România: „În clasele copiilor mei sunt copii foarte buni. Au și profesori foarte buni. I-au primit bine, nu există bullying sau o oarecare ostilitate față de ei. Merg la școală cu bucurie, chiar dacă a existat bariera lingvistică. La matematică nu au probleme, uneori pot să înțeleagă mai greu cerința, la română este mai greu, pentru că limba română în sine este dificilă. Copilul meu mare învață online, în Ucraina, pentru că învață deja meseria de hairstylist. Suntem recunoscători României pentru ajutor, pentru că am fost primiți foarte bine”.

Și Valeria este voluntară la centrul Malva. La doar 16 ani a fost nevoită să plece de lângă părinții ei care au rămas acasă la Nikolaiev și să se mute cu bunica la București. Tatăl luptă în război, mama este asistentă medicală.

Valeria, refugiată din Ucraina: „Mama este medic, tratează pacienții aduși din regiunea Herson. Ea își face datoria și cred că acest lucru este mai important decât să fie aici, lângă mine. Din primele zile tata voia să meargă pe câmpul de luptă. Eu înțeleg că e nevoie, dacă nu va merge nimeni nu vom face față. Mama a plâns mult, dar acum s-a împăcat cu acest gând”.

Valeria este în România de peste un an, timp în care a îndrăgit țara noastră.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE