Nicușor Dan: Militarii în prag de pensie, dar care rămân în sistem vor beneficia de prevederile legii actuale

Cadrele militare și angajații Ministerului de Interne care îndeplinesc condițiile de pensionare, dar aleg să rămână în sistem vor beneficia ulterior de prevederile legii actuale, spune președintele Nicușor Dan. La prezentarea Strategiei Naționale de Apărare, șeful statului a făcut o paralelă cu situația magistraților.

  • Nicușor Dan, președintele României: 'Există o îngrijorare în rândul cadrelor militare și al oamenilor din Ministerul de Interne și servicii că ce s-a întâmplat cu pensiile magistraților se va întâmpla și în aceste zone. Da, este o discuție care va începe la un moment dat, însă, ceea ce vreau să transmit este că, așa cum pentru magistrați este expres că cei care îndeplinesc condițiile de pensionare în momentul noii legi vor beneficia de aceste condiții de pensionare mai departe, adică în momentul în care se vor pensiona, dacă aleg să rămână în sistem, vor beneficia de condițiile de la momentul acesta și nu de la momentul viitor în care se vor pensiona, există acord politic pe toate palierele pentru ca același lucru să se întâmple în sistemele de apărare, interne, servicii'.

Totodată, Nicușor Dan a subliniat că îngrijorările legate de condițiile de pensionare nu reprezintă un motiv pentru care angajații Ministerului de Interne și cadrele militare să se pensioneze în acest moment.

  • Nicușor Dan, președintele României: „Nu este un motiv ca oamenii să se pensioneze pentru că, din păcate, din cauza incertitudinii, vorbesc acum doar de zona de magistrați, din cauza incertitudinii pe ce urma să fie în sistemul de justiție multă lume s-a pensionat de teama că mai târziu nu va avea aceleași condiții de pensionare. Deci vreau să fac anunțul ăsta foarte clar pentru ca oamenii să aibă o previzibilitate pe ce se va întâmpla cu viitorul lor profesional”.

22 de magistrați pensionați, la finalul lunii octombrie

Până la promulgarea noii legi privind pensionarea magistraților, mulți dintre ei profită în continuare de actuarea legislație și se pensionează în condiții extrem de avantajoase. Adică chiar și la 48 de ani.

Magistrații au o pensie medie de aproximativ 25.000 lei, adică 5.000 de euro pe lună. În cazul judecătorilor de la Înalta Curte de Casație și Justiție, pensia netă poate fi și de 34.000 de lei, adică 7.000 de euro. Unele pensii nete pot ajunge și la 42.000 lei.

Noua lege propune ca magistrații să se pensioneze cu o remunerație de 70% net din ultimul salariu și creșterea graduală a vârstei de pensionare de la 48 la 65 de ani.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE