Meniu de accesibilitate

Opțiuni principale

Gestionați

Mărimea textului
x1.0
Spațierea textului
x1.0
Spațierea literelor
x1.0
Spațiere înălțime
x1.5

O mamă a fost externată cu un alt copil, la Maternitatea Ploieşti. Reprezentanții unității medicale au demarat o anchetă

Situație neobișnuită la Spitalul de Urgență din Ploiești, unde o mamă a fost externată cu un alt copil decât cel pe care l-a născut.

Problema a fost remediată în scurt timp, la sesizarea mamei copilului externat din greşeală.

"Şi-au dat seama repede şi s-a remediat problema. Noi vom demara o anchetă pentru a stabili ce s-a întâmplat şi vom vedea dacă trebuie revizuite inclusiv procedurile de identificare şi vom lua măsuri în funcţie de rezultatele anchetei.

Este vorba despre două fetiţe care au fost născute în aceeaşi zi şi aveau acelaşi nume şi acelaşi prenume.

Una dintre mămici este cea care şi-a dat seama că este o problemă", a precizat reprezentantul SJU Ploiești.

Directorul medical al SJU Ploieşti, Andrei Ilinca, a spus că, în acest caz a fost vorba despre două fetiţe născute în aceeaşi zi, care au acelaşi nume şi acelaşi prenume.

El a adăugat că a fost demarată o anchetă pentru a stabili exact ce s-a întâmplat şi eventual va urma o revizuire a procedurilor de identificare a nou-născuților în unitatea medicală.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE