Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Mamă a trei copii, însărcinată cu al patrulea, a murit într-un spital din Botoșani. Care a fost cauza decesului Alexandrei

O femeie însărcinată, în vârstă de 26 de ani și mamă a trei copii, a murit la maternitatea spitalului județean Botoșani. Medicii nu au intervenit pe timpul nopții, chiar dacă femeia acuza o stare generală proastă și sângerări. Iar dimineață a fost prea târziu. Două anchete au fost demarate în acest caz.

Tânăra a avut edem pulmonar și sarcină oprită în evoluție, complicată infecţios. Acestea sunt cauzele decesului care apar în certificatul medical constatator, potrivit oficialilor Spitalului Județean de Urgență Botoșani.  

22/08/2023 , 23:02

Cauza decesului Alexandrei, tânăra care a murit la maternitatea din Botoșani: insuficiență cardio-respiratorie acută și edem pulmonar acut

Tânăra care a murit la maternitatea din Botoșani a avut edem pulmonar și sarcină oprită în evoluție, complicată infecţios. Acestea sunt cauzele decesului care apar în certificatul medical constatator, potrivit oficialilor Spitalului Județean de Urgență Botoșani.  

Femeia fusese internată la Maternitatea din Botoșani, însărcinată cu al patrulea copil. Avea sângerări și dureri mari în zona abdominală.

Într-o noapte a acuzat o stare generală proastă și sângerări, doar că medicii nu ar fi intervenit în ajutorul ei. Dimineață a fost prea târziu. Femeia avea 25 de ani. Pentru a patra seară la rând, sute de oameni au protestat în Botoșani ca să ceară dreptate în cazul Alexandrei. Pe lângă anchetele Ministerului Sănătății și ale Direcției de Sănătate Publică, și Colegiul Medicilor Botoșani s-a autosesizat, în acest caz.

Profesorul Mircea Onofriescu, care este membru al Comisiei de malpraxis de la Colegiul Medicilor din Iași a explicat pentru Euronews România ce trebuia făcut în cazul Alexandrei. 

Mircea Onofriescu medic primar obstetrică-ginecologie, Iași: ”Trebuie apelat la medici de medicină internă, medici cardiologi, anesteziști. Indiferent de oră, indiferent de timp este foarte grav că a fost acest interval. Aceste cazuri trebuie urmărite și există niște asistente de sector care trebuie să sesizeze imediat faptul că o evoluție este nefavorabilă. Există o echipă de gardă care imediat trebuie să fie alături.”

21/08/2023 , 08:32

Sute de oameni cer dreptate pentru Alexandra

Sute de oameni s-au adunat duminică seară, în fața Maternității Botoșani, pentru a cere dreptate pentru Alexandra. Oamenii au adus flori, au aprins lumânări și au scandat ”Vrem dreptate!”.

19/08/2023 , 16:44

Anchetă în cazul tinerei însărcinate care a murit la Maternitatea Spitalului Botoșani

Anchetă în cazul femeii însărcinate care a murit ieri la Maternitatea Spitalului Botoșani. Polițiștii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, după ce medicii au fost acuzați că nu au intervenit pe timpul nopții, chiar dacă femeia acuza o stare generală proastă.

Direcția de Sanătate Publică din Botoșani s-a autosesizat în cazul tinerei însărcinate care a murit la Spitalul Județean de Urgență din Botoșani. Mai mult, au apărut noi mesaje pe care Alexandra le-a trimis în timpul nopții.

Mesajele sunt adresate medicului de gardă și medicului cu care tânăra a mai născut în trecut. În ambele, ea a scris că are dureri foarte mari și o roagă să o ajute.

Euronews România a discutat cu medicul cu care tânăra a născut în trecut. Cadrul medical a spus că a citit mesajul dimineață, că nu citește mesaje pe timpul nopții și că nu are nimic de comentat în acest caz.

Un alt mesaj a fost trimis de Alexandra către mama sa la ora 7:05, spunând că nu mai are aer. Potrivit reprezentanților unității medicale, starea de sănătate a tinerei s-a degradat 25 de minute mai târziu, iar medicii nu au mai putut face nimic.

Familia crede însă că tânăra ar fi putut fi salvată. Din primele informații, după ce s-a deschis o anchetă internă, medicii spun că nu era nevoie de o intervenție pe timpul nopții. S-a observat la ecograf că sarcina este oprită din evoluție, însă sângerarea era redusă. Ancheta continuă. Sunt cercetări făcute și de către polițiști care au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă.

De cealaltă parte, fratele victimei a depus o plângere la Poliție. Totodată, și reprezentanții DSP Botoșani s-au autosesizat în urma mediatizării cazului, iar vineri seara o comisie a fost în control la Spitalul Județean de Urgență din Botoșani, unde au fost verificate mai multe documente. Între timp, se așteaptă și rezultatele necropsiei.

Anchetă la Spitalul de Urgență Botoșani

Conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă "Mavromati" Botoşani a dispus efectuarea unei anchete administrative, după ce o tânără de 25 de ani a murit la Maternitate, la câteva ore după internare.

”La nivelul Spitalului Judeţean de Urgenţă 'Mavromati' Botoşani s-a constituit o echipă de specialişti, care să analizeze cauza decesului şi modul cum au fost respectate protocoalele terapeutice în vigoare", a afirmat purtătorul de cuvânt al unităţii medicale, Ioan Asaftei, conform Agerpres.

Potrivit acestuia, tânăra a ajuns pe Secţia de obstretică şi ginecologie joi seară, în jurul orei 23,30, fiind adusă de ambulanţă. Femeia, care mai avea trei copii, era însărcinată în luna a treia. Tânăra a chemat ambulanţa după ce a acuzat sângerare genitală externă şi dureri abdominale.

”S-au efectuat investigaţii de laborator, conform protocolului în vigoare, dar şi examene paraclinice constând în examen ecografic. Medicii de la Maternitatea Botoşani au declarat că nu s-a impus evacuarea sarcinii în cursul nopţii, deoarece sângerarea genitală externă a fost foarte redusă, colul uterin închis, fără semn de avort în evoluţie.

Pe data de 18 august, la orele 7,30, brusc se degradează starea generală a pacientei, cu dispnee severă, cu sângerare abundentă la nivelul căilor aeriene superioare, motiv pentru care este transferată de urgenţă în Secţia de anestezie - terapie intensivă, unde se instituie manevre complexe de reanimare. Din păcate, în ciuda eforturilor medicilor, la ora 8,20, se declară decesul prin stop cardio-respirator iresuscitabil, hemoragie căi respiratorii superioare", a explicat Ioan Asaftei, conform sursei citate.

Totodată, familia și prietenii au deschis o petiție online și aceasta a fost semnată până acum de peste 2.000 de persoane.

Știrea inițială:

Însărcinată cu al patrulea copil, Alexandra a sunat la 112 joi noaptea, atunci când a văzut că a început să sângereze.

Alexandrei i s-a făcut un calmant și a murit în spital, în cursul dimineții

"Echipajul nostru s-a deplasat la locul solicitării, a preluat pacienta, care prezenta, într-adevăr, o paliditate tegumentară, cu sindrom vertiginos și sângerări. Ea a fost dusă la maternitatea spitalului județean Botoșani", a spus Bogdan Ursu, director medical SJA Botoșani.

Fratele tinerei este de părere că Alexandra ar fi putut fi salvată.

"Asta mi se pare crimă, altceva eu nu văd aici. A venit salvarea, a luat-o, a dus-o la spital, i-au făcut o perfuzie și i-au zis să aștepte medicul ei dimineață, i-au zis că au pierdut sarcina. A stat până dimineață, cu dureri foarte mari, se urca pe perete, mi-a dat și mesaj că nu mai putea de durere, că nu mai vrea, să o chiureteze, că moare acolo.

Nu i-au făcut nimic. Nu se poate așa ceva, să mori tu, fată la 26 de ani, cu trei copii acasă, e ceva ieșit din comun, nu pot să-mi explic.", a precizat fratele victimei, Vlad Miron, potrivit Monitorul de Botoșani.

Anchetă la spitalul din Botoșani, după decesul tinerei Alexandra

"S-au efectuat investigații de laborator și paraclinice, examen ecografic, conform protocolului. Nu s-a impus evacuarea sarcinii în cursul nopții, deoarece sângerarea genitală externă a fost redusă, colul uterin închis, fără semn de avort în evoluție", a precizat Ioan Asaftei, purtător de cuvânt al Spitalului Județean de Urgență Mavromati, din Botoșani.

După o noapte în care s-a plâns soțului că a suportat dureri crâncene, Alexandra a fost transferată la terapie intensivă, însă la scurt timp s-a stins din viață. La spital a fost demarată o anchetă internă.

"Conducerea spitalului a luat măsura constituirii unei comisii care va analiza cauza decesului și dacă au fost respectate protocoalele în vigoare. De asemenea, conducerea spitalului și eu, personal, exprimăm condoleanțe familiei îndurerate", a explicat Ioan Asaftei.

O anchetă a fost deschisă și de oamenii legii, după ce fratele Alexandrei a depus o plângere la Poliție. Medicii legiști sunt cei care vor stabili cauza morții tinerei de 26 de ani.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE