Teodora, singura din România cu scor maxim la Bacalaureatul Internațional. Mai puțin de 1% din 200 de mii de elevi participanți au reușit performanța

O elevă a International School of Bucharest (ISB) a reușit să obțină scorul maxim de 45 de puncte la Bacalaureatul Internațional (IBDP). Teodora Gandore este singura elevă din România care a atins această performanță în sesiunea din mai 2025.

Scorul perfect obținut de fată o plasează printre cei 200 de elevi la nivel mondial — din peste 202.000 participanți — care au reușit această performanță. Ea este, de asemenea, a doua elevă din istoria recentă a ISB care atinge scorul maxim, după un rezultat similar în urmă cu doi ani.

Ziua rezultatelor IB mi-a adus o bucurie ce poate fi descrisă doar ca euforie. Mă simt recunoscătoare pentru sprijinul oferit de profesori și pentru educația primită la ISB”, a transmis Teodora într-o declarație publică.

Ce este Bacalaureatul Internațional

Bacalaureatul Internațional (International Baccalaureate Diploma Programme – IBDP) este un program educațional recunoscut la nivel mondial, destinat elevilor cu vârste între 16 și 19 ani. Derulat pe parcursul a doi ani, IBDP este cunoscut pentru rigoarea sa academică și pentru accentul pus pe gândirea critică, cercetare independentă, responsabilitate socială și deschidere internațională.

Elevii studiază șase materii din arii diferite, alături de trei componente esențiale: Teoria Cunoașterii (Theory of Knowledge), Eseul Extins (Extended Essay) și Creativity, Activity, Service (CAS). Diploma IB este recunoscută de cele mai importante universități din lume, inclusiv din SUA, Marea Britanie și Europa de Vest.

ISB obține rezultate peste media globală

International School of Bucharest spune că toți absolvenții promoției 2025 au promovat programul IBDP, cu o rată de promovare de 100% peste media globală, estimată la 81,26%.

Media generală a diplomei IB în cadrul școlii a fost de 33,2 puncte, comparativ cu media internațională de 30,58. Șase elevi ISB au obținut 40 de puncte sau mai mult, iar un număr total de 32 de elevi au depășit pragul de 30 de puncte.

Pe lângă Teodora Gandore, printre cei mai performanți elevi ai școlii se numără Violeta B., cu 44 de puncte, și Liza G., cu 43 de puncte — rezultate considerate excelente în sistemul IB.

Ce spun reprezentanții unității de învățământ

Reprezentanții școlii susțin că aceste rezultate implică nu doar munca elevilor, ci și colaborarea strânsă între cadre didactice, elevi și părinți.

Rezultatele IBDP din acest an demonstrează nu doar excelența academică, ci și dedicarea elevilor și sprijinul comunității noastre educaționale. Suntem mândri că ISB continuă să formeze tineri pregătiți să facă față provocărilor unui viitor global”, a declarat Serdar Sakman, Directorul școlii.

În sesiunea de primăvară a anului 2025, peste 202.000 de elevi din 157 de țări au susținut examenele de Bacalaureat Internațional. România are un număr restrâns de instituții care oferă acest program, iar rezultatele obținute de elevii ISB sunt considerate printre cele mai bune pe plan național.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE