Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

NYT: A început faza decisivă a contraofensivei ucrainene. Trupele se îndreaptă spre Bahmut

A început faza decisivă a contraofensivei ucrainene, care a reușit să spargă liniile ruse la sud de Orihiv, la peste 50 de kilometri de Zaporojie, scrie New York Times.

Institutul pentru Studiul Războiului evaluează că forțele ucrainene au reușit să distrugă frontul rusesc la est de localitatea Robotine, la aproximativ 10 kilometri sud de Orihiv.

Oficialii occidentali și ucraineni au sugerat că atacul de la Robotine este o nouă etapă în efortul contraofensiv al Ucrainei, care vine după operațiuni treptate de atac permanent asupra pozițiilor rusești. Ucrainenii se apropie de orașul Bahmut, din estul țării, unde se dau lupte acerbe.

Sursa amintită citează doi oficiali ai pentagonului care susțin că Kievul începe "principalul atac" al contraofensivei sale, folosind cea mai mare parte a soldaților aflați în rezervă, antrenați în Occident.

Statele Unite și alți aliați au antrenat aproximativ 63.000 de soldați ucraineni, potrivit Pentagonului, și au furnizat peste 150 de tancuri de luptă moderne, un număr mult mai mare de tancuri mai vechi, sute de vehicule de luptă pentru infanterie și mii de alte vehicule blindate.

Miercuri, de-a lungul întregului front sudic, s-au auzit tiruri de artilerie grea, în timp ce tunurile ucrainene trăgeau din poziții ascunse, iar tunurile rusești răspundeau, lovind poziții pe care trupele lor le abandonaseră recent.

Oficialii locali de ocupație au raportat bătălii crâncene la sud de Orikhiv, implicând brigăzi de trupe antrenate în străinătate și blindate donate de Statele Unite și Germania.

În același timp, Rusia a organizat miercuri un baraj de rachete asupra unor ținte din Ucraina, lansând aproximativ trei duzini de rachete de croazieră și patru rachete balistice hipersonice din avioane.

Ucrainenii au organizat un asalt "masiv" cu trei batalioane, întărite cu tancuri, la sud de orașul Orihiv, iar apoi un altul la câțiva kilometri mai la sud, în apropiere de satul Robotine, a declarat Igor Konashenkov, un purtător de cuvânt al Ministerului rus al Apărării, potrivit agenției de presă de stat Tass. Ambele au fost respinse, a precizat ministerul. Zona din jurul Orihiv este una dintre cele trei axe principale de asalt.

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a spus în cel mai recent discurs al său că forțele ucrainene "au avut rezultate foarte bune astăzi" și că va reveni cu mai multe detalii

Purtătorul de cuvânt al Casei Albe pentru securitate naţională a declarat că Washingtonul se va asigura că ucrainenii au tipurile de instrumente şi capacităţi de care au nevoie pentru a rămâne în mişcare.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE