După scumpirile de aproape 10% la alimente în 2026, ar putea urma noi majorări de prețuri, imediat după Paște. Federația Patronală Română din Industria Alimentară - Romalimenta anunță noi scumpiri ale produselor. Cauzele? Costurile tot mai mari cu energia, gazele și combustibilii.
Vicepreședintele Romalimenta: Modificările mai mult ca probabil vor fi treptate și individualizate
Industria alimentară anunță scumpiri pe fondul costurilor de producție care rămân ridicate. Reprezentanții Romalimenta vorbesc despre ajustări necesare pentru ca producătorii să poată rămâne competitivi pe piață. Lidia Nică, vicepreședintele Romalimenta, a vorbit în direct la Euronews despre ce înseamnă aceste modificări, cât de mult ar putea crește prețurile.
Lidia Nică, vicepreședintele Romalimenta: „În acest caz, ajustarea de preț înseamnă regândirea întregului flux din cauza unor factor exclusiv externi astfel încât, având în vederea creșterea costurilor, producătorii vor încerca să facă în așa fel încât inevitabilul transfer în prețuri, sub o formă sau alta, să fie suportabil cumpărătorilor și să se mențină în piață. Spre exemplu, dat fiind că acum vorbim cu costurile cu energia și transportul, producătorii de alimente vor căuta să atenueze cât se poate aceste șocuri astfel încât ele să afecteze cât mai puțin consumatorul final prin identificarea celor mai bune oferte, prin adaptarea gamei, astfel încât componenta aceasta de costuri să se simtă cât mai puțin.”
Cu cât s-ar mai putea scumpi alimentele, după Paște?
Lidia Nică, vicepreședintele Romalimenta: „Nu pot să vă dau această cifră pentru că fiecare producător trebuie să-și ajusteze și să decidă ce este mai bine pentru business-ul dânsului, astfel încât să reziste pe piață”.
„Din păcate, industria nu-și poate permite transferul automat și imediat al creșterilor de costuri, cu atât mai mult cu cât noi venim acum după un 2025 în care puterea de cumpărare a scăzut, ceea ce se vede și în cifrele INS care arată în ianuarie reducerea consumului cu aproape 10%. Ca urmare, modificările mai mult ca probabil vor fi treptate și individualizate, la nivelul fiecărui producător alimentar, de multe ori fiind și amânate, în speranța că în curând cauza care a generat situația va dispărarea și vom reveni la normal, dar când? - cred că nici principalii actori ai acestei crize nu știu.”
„Nu putem să anticipăm. N-aș putea să vă spun acum dacă aceste creșteri vor continua și în a doua parte a anului.”
„Primele produse afectate sunt cele în a căror structură de cost ponderea energiei și a transportului este mai mare, iar la nivel general, sunt cele cu volum mare și valoare mică. Deci acestea vor suferi cel mai mult. Dar, din nou, rămâne la latitudinea fiecărui producător să decidă cum este mai bine să reziste acestei încercări, de aceea nu putem fi mai concreți. Într-adevăr, nu putem face un ranking al majorărilor de preț, depinde de fiecare companie cum își ajustează costurile de producție, dar trebuie să se știe că noi folosim energie electrică, gaze și combustibil ale căror prețuri sunt extrem de volatile în prezent la care adăugăm și alte taxe. Toate creșterile de prețuri vor veni ca urmare a costurilor din producție, dar nu pot să vă dau un ranking sau ceva mai concret.”
Romalimenta: După Paște, vom ajusta prețurile în așa fel încât să putem rezista în piață; nu avem altă soluție
Aurel Popescu, președintele Romalimenta: „(...) Noi, de la 1 aprilie, avem și creșterea de preț la gaze. (...) După Paște, o să ieșim și o să ajustăm prețurile în așa fel încât să putem rezista în piață. Nu avem altă soluție.”, a declarat acesta pentru Agerpres.
În opinia președintelui Federației Patronale Române din Industria Alimentară, impactul reducerii accizei la motorină este unul limitat și volatil.
„Nu e o măsură care să satisfacă mediul de afaceri. 30 de bani este de la o zi la alta, mai trag americanii două rachete și crește prețul cu 40 de bani”, a spus Aurel Popescu.
Președintele Romalimenta a criticat și lipsa unor măsuri eficiente din partea autorităților pentru a limita impactul scumpirilor.
„Statul încasează bani în plus, iar noi cheltuim mai mult și vrem să ținem inflația pe loc. Nu o să o ținem niciodată, pentru că ne obligă produsul să modificăm prețurile”, a adăugat reprezentantul federației din industria alimentară.
În acest context, organizația patronală a înaintat mai multe propuneri autorităților pentru a menține prețurile actuale la alimente, precum: extinderea facilităților pentru transportatori și pentru vehiculele sub 7,5 tone utilizate în distribuția alimentelor, reducerea treptată a accizelor și a Taxei pe Valoare Adăugată (TVA) pentru a compensa costurile suplimentare și acces la gaze la prețuri competitive pentru industria alimentară, potrivit Agerpres.
