Meniu de accesibilitate

Opțiuni principale

Gestionați

Mărimea textului
x1.0
Spațierea textului
x1.0
Spațierea literelor
x1.0
Spațiere înălțime
x1.5

Experți avertizează: România riscă o criză de combustibil. Reducerea accizei poate agrava penuria

Pe fondul amplificării crizei de pe piața energetică, expertul în fiscalitate Gabriel Biriș avertizează asupra riscului de penurie.

În același timp, Flavius Caba Maria, expert în Orientul Mijlociu, atrage atenția că efectele negative se pot extinde și asupra aprovizionării din Golf cu materii prime esențiale, inclusiv îngrășăminte, nu doar petrol.

Modul în care se desfășoară acțiunile în Orientul Mijlociu cel mai probabil are o presiune destul de mare pe domeniu atât energetic cât și economic, de se mai așteaptă și nu întrevedem o reducere a acestor efecte ale crizei, atâta timp cât și conflictul nu se oprește.

Această discuție privind petrolul este una limitată, pentru că sunt alte multe produse care ne influențează și anume de la fertilizatori, care la noi mai puțin să probabil s-a discutat, la alte materii prime din zona respectivă.”, a declarat expertul.

„Atrag atenția de când a început criza asta că principalul risc pentru România este penuria și nu numai pentru România, pentru toată Europa vedem deja stații, vedem deja în Slovenia, în Franța stații care nu mai au combustibili. Păi de ce reducem acciza, ca să scadă prețul, nu ce face. Un preț mai mic stimulează consum. Când avem risc de penurie.

Eu cred că noi punem gaz pe foc, noi avem un foc în benzinărie, riscul penuriei. Am scos pompa și încercăm să-l stingem cu furtunul de benzină. La 2 zile după ce comisarul european pe energie a solicitat statelor membre să ia măsuri pentru reducerea cu 15% a consumului de combustibil și gaze, noi reducem accizele.

Amplificarea riscului de penurie prin stimularea consumului este o crimă împotriva României. Noi, ăștia mai cu părul alb, ne aducem aminte de vremurile alea când nu era benzină. Populismul se ex, înseamnă corupție inversă.

Să dea ajutoare acolo unde e nevoie, nu împrăștiat. Așa acciza este un ajutor, reducerea cizei este un ajutor împrăștiat.”, a adăugat Gabriel Biriș, avocat specializat în fiscalitate, expert în fiscalitate.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE