Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Nici o cale de ieșire pentru palestinienii din Gaza. Hamas refuză evacuarea civililor din nord, iar Israelul blochează punctele de trecere a frontierei

Gruparea Hamas refuză evacuarea palestinienilor din partea de nord a Fâșiei Gaza, unde locuiesc peste un milion de oameni. Armata israeliană a ordonat evacuarea în termen de 24 de ore. Între timp, armata israeliană a recunoscut că ordinul anterior de evacuare a palestinienilor de a fugi din nordul Fâșiei Gaza va lua timp.

Hamas respinge evacuarea

Nu există informații despre o plecare în masă a palestinienilor din nordul Fâșiei Gaza spre sud și poate mai apoi spre Egipt, prin punctul de trecere Rafah. De altfel, gruparea Hamas, care conduce zona, a respins categoric evacuarea.

”Poporul nostru palestinian respinge amenințarea liderilor de ocupație și apelurile lor de a-și părăsi casele și de a fugi în sud sau Egipt”, anunță Hamas. Iar armata israeliană, atât de categorică în privința termenului de evacuare de 24 de ore, admite acum că nu se poate. ”Încercăm să acordăm timp și facem mult efort și înțelegem că nu va dura 24 de ore”, a declarat purtătorul de cuvânt al armatei, Daniel Hagari. În plus, ONU a avertizat că ordinul de evacuare al armatei israeliene riscă să ducă la o "situație catastrofală" în Gaza, unde situația umanitară s-a deteriorat semnificativ de la începutul războiului, în urmă cu aproape o săptămână.

Punctul de trecere Rafah din Egipt este singura cale de ieșire din Gaza care nu este controlată de Israel și a fost bombardată de mai multe ori în această săptămână. Președintele Abdel Fattah al-Sisi a declarat că Egiptul rămâne angajat să asigure livrarea ajutorului către Gaza, dar a cerut palestinienilor să rămână pe pământul lor.

Războiul dintre Israel și Hamas riscă să aprindă vechi conflicte în regiune

Războiul de acum din Israel și gruparea Hamas riscă să aprindă mai vechi conflicte în regiune. Ce fac marile puteri mondiale și organizațiile internaționale pentru a preveni răspândirea în regiune

Statele Unite ale Americii, care au trimis deja un grup aeronaval în apropierea Israelului, sunt pregătite să trimită, „dacă este necesar”, un al doilea în scopuri de descurajare.

Portavionul din Mediterana, ”un mesaj clar de descurajare pentru actorii care ar putea încerca să extindă acest război”. John Kirby, purtătorul de cuvânt al Consiliului de Securitate Naţională, a precizat miercuri că un alt portavion american era planificat să navigheze spre Mediterană şi a indicat că această navă ar putea, dacă va fi nevoie, să se deplaseze în Estul Mediteranei pentru a se alătura USS Gerald R. Ford, cea mai mare navă de război din lume care se află deja în regiune.

Deplasarea unui grup de atac al portavioanelor americane în estul Mediteranei este menită să descurajeze alte națiuni sau grupuri să exploateze situația. „Permiteți-mi să fiu clar, nu am mutat portavionul pentru Hamas” – a declarat consilierul Jake Sullivan reporterilor de la Casa Albă – „am mutat portavionul pentru a trimite un mesaj clar de descurajare altor state sau actori non-statali care ar putea încerca să extindă acest război”.

În cadrul acestor planuri de urgență, trupele americane din regiune au fost plasate în alertă.

Pentagonul este îngrijorat de potențialul unor atacuri asupra trupelor americane staționate în Orientul Mijlociu din partea Iranului și a forțelor sale proxy, pe măsură ce conflictul dintre Israel și militanții Hamas escaladează, potrivit unor oficiali ai Departamentului Apărării.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE