Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

"Ne-au dat foc. Să ne facă rău, să ne distrugă". Primele declarații ale lui Cornel Dinicu, patronul pensiunii Ferma Dacilor

Cornel Dinicu, patronul de la Ferma Dacilor, susține că incendiul în care au murit șapte persoane, printre care și fiul său, a fost provocat intenționat, potrivit ObservatorNews.

"Ne-au dat foc. Să ne facă rău, să ne distrugă. Nu să mă omoare, că eu nu mai am duşmani de mulţi ani. Oamenii fac rău pur şi simplu", a spus acesta la priveghiul fiului său.

Anchetatorii au încheiat cercetările la fața locului și exclud varianta unei acțiuni intenționate. Aceștia iau în calcul un scurtcircuit sau o defecțiune tehnică.

În urma incendiului de la Ferma Dacilor, de pe 26 decembrie, au murit trei minori și patru adulți, iar un om este încă dat dispărut. Anchetatorii au găsit la fața locului rămășițe osoase, în a patra zi de cercetări, care urmează să fie expertizate de către legiști și să se stabilească astfel dacă aparțin sau nu celei de-a opta victime.

În total, 26 de oameni erau cazați în clădirea care a fost mistuită de flăcări. Mulți dintre ei au reușit să fugă. Alte două persoane, o mamă și fiul ei, au suferit arsuri pe mâini și au ajuns la spital. Procurorii fac cercetări pentru distrugere din culpă care a avut ca urmare un dezastru și ucidere din culpă

Neregulile găsite în urma anchetei

Alarma de incendiu de la Ferma Dacilor nu funcționa. Este una dintre problemele care a dus la tragedia din Tohani. Neregulile găsite în urma controalelor sunt numeroase.

"Centrală de alarmare pentru fum și care alarmează în caz de incendiu și care putea să alarmeze pe cei care dormeau la mansardă, nu era funcțională", a declarat Raed Arafat, șeful DSU.

Șefi care închideau ochii în fața neregulilor, care se implicau fără drept în controale, fals în documente și intimidarea inspectorilor care se împotriveau deciziilor conducerii sunt doar câteva dintre rezultatele anchetei făcute la ISU Prahova.

Mai mult, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a primit date eronate conform cărora Ferma Dacilor nu ar fi avut nevoie de aviz pentru securitatea la incendiu și nici de sisteme de semnalizare a incendiului.

Ferma Dacilor deținea totuși un certificat de clasificare emis de ministerul Turismul. Prin acest act proprietarul unității de cazare își asumă, pe propria răspundere, că respectă toate normele în vigoare referitoare la cazarea turiștilor. Lucru care urmează să se schimbe de acum. Radu Oprea, ministrul turismului și antreprenoriatului, a semnat ordinul prin care devine obligatorie autorizația de construire sau cartea funciara pentru eliberarea actului de clasificare.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE