Nicușor Dan, mesaj de Crăciun: Este sărbătoarea speranței și a valorilor care ne unesc

Președintele Nicușor Dan a transmis un mesaj de Crăciun în care a subliniat importanța spirituală a Nașterii lui Hristos și rolul acestei sărbători în reafirmarea valorilor fundamentale ale societății.

Potrivit acestuia, Crăciunul reprezintă, pentru creștini, o sărbătoare a speranței, a luminii și a adevărului credinței.

Nicușor Dan: Crăciunul ne aduce mai aproape de ideea de „acasă”

În mesajul său, Nicușor Dan a evidențiat faptul că, indiferent de locul în care ne aflăm, Crăciunul ne aduce mai aproape de ideea de „acasă”, de magia copilăriei și de esența valorilor care dau sens vieții. El a atras atenția asupra importanței momentelor petrecute alături de familie și de cei dragi, considerate cele mai prețioase daruri, adesea trecute cu vederea în agitația cotidiană.

Totodată, Nicușor Dan i-a îndemnat pe români ca, în aceste zile speciale, să-și regăsească liniștea sufletească și puterea de a fi mai buni, mai înțelepți și mai înțelegători, subliniind că doar astfel poate fi consolidată forța unei națiuni conștiente de identitatea sa și hotărâte să-și construiască viitorul cu încredere.

La finalul mesajului, acesta le-a urat tuturor românilor un Crăciun binecuvântat.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE