Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Medic din SUA, amendat după ce a dezvăluit cazul unei fetițe abuzate pe care a ajutat-o să facă avort

Un medic din Statele Unite a fost amendat, prin decizia unei comisii medicale, după ce a dezvăluit presei cazul unei fetițe de 10 ani pe care a ajutat-o să avorteze întrucât fusese victima unui abuz. Autoritățile din statul american Indiana au stabilit că dr. Caitlin Bernard a încălcat dreptul pacientei la confidențialitate, în momentul în care a vorbit public despre tratamentul aplicat copilei, relatează The Associated Press.

Membrii comisiei medicale au decis joi seara să o sancționeze pe dr. Bernard din Indianapolis, pe motiv că a încălcat legile privind confidențialitatea pacienților, în condițiile în care a vorbit despre avortul în cazul unei fetițe din statul Ohio ce fusese abuzată sexual

Comisia de licențiere medicală din Indiana a stabilit că dr. Caitlin Bernard nu a respectat reglementările privind confidențialitatea atunci când a discutat cu reporterul unui ziar despre tratamentul fetei. Cazul a stârnit controverse la nivel național, la doar câteva zile după ce Curtea Supremă a SUA a abrogat în vara lui 2022 dreptul constituțional la avort, existent ca urmare a cazului Roe vs. Wade.

Cu toate acestea, consiliul a respins acuzațiile formulate de procurorul general republican al statului Indiana, potrivit cărora Caitlin Bernard a încălcat legislația la nivelul statului deaoarece nu a raportat abuzul asupra copilului autorităților din Indiana.

Din acest motiv, dr. Caitlin Bernard a fost amendată cu 3.000 de dolari, iar forul a respins solicitarea procurorului general care ceruse dreptului de practică a medicului ginecolog. Consiliul a stabilit să nu fie aplicată nicio restricție privind exercitarea profesiei de medic.

Caitlin Bernard s-a apărat, spunând că a respectat legislația statului Indiana privind cazurile de abuz asupra minorilor. Ea a precizat că a alertat asistenții sociali ai spitalului cu privire la abuzul asupra copilului, iar cazul de viol era deja investigat de autoritățile din statul Ohio.

Mai mult, avocații ei au subliniat că doctorița nu a făcut publică nicio informație care ar fi putut duce la identificarea fetei, ceea ce ar fi putut reprezenta o încălcare a legilor privind confidențialitatea.

Cazul fetiței de 10 ani, care a fost ajutată să facă întreruperea de sarcină, a fost luat amploare după ce a fost mediatizat de publicația ”The Indianapolis Star” la câteva săptămâni după ce a intrat în vigoare decizia privind interzicerea avortului după șase săptămâni de sarcină.

Alte publicații din SUA și politicieni republican au acuzat-o pe Caitlin Bernard c-ar fi inventat întregul caz, până în momentul în care un bărbat de 27 de ani a fost acuzat de violarea fetiței în orașul Columbus din Ohio. De altfel, președintele american Joe Biden și-a exprimat indignarea în legătură cu acest caz.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE