Procurorii DIICOT au descoperit, în Italia, 20 de autoturisme de lux, evaluate la aproximativ 1,7 milioane de euro, într-un dosar de criminalitate organizată și înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, în care sunt vizați cetățeni români cu legături în mediul infracțional italian.
Autovehiculele au fost găsite pe 5 februarie 2026, într-un garaj dintr-o localitate rurală din Italia, în urma unei acțiuni comune desfășurate de DIICOT – Structura Centrală, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate București și Serviciul de Investigare a Criminalității Economice Sector 2, cu sprijinul autorităților italiene.
Potrivit anchetatorilor, mașinile au fost obținute prin contracte de leasing, folosind metode frauduloase, iar ulterior au fost scoase din România și ascunse în Italia, cu ajutorul unor intermediari italieni asociați mediului mafiot, inclusiv cu ramificații în ’Ndrangheta. Scopul era dispariția bunurilor și blocarea recuperării lor de către companiile păgubite.
Surse din anchetă arată că mafioții italieni ar fi oferit logistică și protecție, facilitând depozitarea autoturismelor în zone greu de controlat și evitarea urmăririi acestora pe piața neagră.
Toate cele 20 de autoturisme urmează să fie restituite persoanelor juridice prejudiciate, după finalizarea procedurilor legale.
