Lidera opoziției din Venezuela, María Corina Machado, a câștigat Premiul Nobel pentru Pace la începutul lunii octombrie, însă și-a trimis fiica, pe Ana Corina Sosa, să ridice distincția acum. Asta cu toate că ea a spus că va ajunge.
Corina Machado, care trăiește în exil, era așteptată să participe la ceremonia de decernare a premiului, la Oslo, în Norvegia, în ciuda interdicției de călătorie care îi este impusă de zece ani. Ea nu a mai ajuns pentru a primi personal cel mai important premiu din cariera sa politică.
Într-o înregistrare audio difuzată de Institutul Nobel din Norvegia, înainte de începerea ceremoniei, Machado a declarat: „Voi fi la Oslo, sunt în drum spre Oslo chiar acum”.
Însă anterior, reprezentanții săi au declarat: „Confirmăm că nu va participa la ceremonia Nobel, dar suntem optimiști în ceea ce privește participarea sa la restul evenimentelor zilei”.
Laureata Premiului Nobel pentru Pace, María Corina Machado, și-a trimis fiica să ridice trofeul
Organizatorii au declarat că ea „a făcut tot ce i-a stat în putință pentru a participa la ceremonia de astăzi”, dar că „drumul ei a implicat un pericol extrem”: „Deși nu va putea participa la ceremonie sau la evenimentele de astăzi, suntem profund ușurați să confirmăm că este în siguranță și că ni se va alătura la Oslo”.
Machado a primit distincția pentru promovarea drepturilor democratice în Venezuela, condusă de dictatorul Nicolas Maduro, și „pentru lupta sa în vederea realizării unei tranziții juste și pașnice de la dictatură la democrație”, a declarat Comitetul Nobel norvegian.
La Oslo, fiica Maríei Corina Machado a vorbit despre lupta țării sale pentru democrație, conform publicației El Pais. Discursul a fost marcat de condamnarea violenței regimului Maduro. Înmânarea premiului a avut loc la primăria din Oslo, iar publicul s-a ridicat în picioare.
Lidera opoziției, în vârstă de 58 de ani, a reușit să părăsească Venezuela după ce a fost nevoită să se ascundă timp de 16 luni.
În discursul său, cunoscut în mod tradițional drept prelegerea Nobel, lidera opoziției a trecut în revistă istoria politică a Venezuelei și lupta pe care a dus-o împotriva regimului anterior al lui Hugo Chavez. Machado a declarat că Premiul Nobel este un omagiu adus suferinței poporului venezuelean și le-a dedicat distincția celor care au fost supuși represiunii pe vremea regimului Chavez, conform CNN.
Discursul Mariei Machado, citit de fiica sa, Ana Corina Sosa: „Am venit aici pentru a vă spune o poveste: povestea unui popor și a lungului său marș către libertate. Acest marș mă aduce astăzi aici, ca o voce printre milioane de venezueleni care s-au ridicat, încă o dată, pentru a-și revendica destinul care le-a aparținut dintotdeauna. (...) Prizonierii noștri politici, cei persecutați, familiile lor și toți cei care apără drepturile omului. Lor le revine această onoare. Lor le revine această zi. Lor le revine viitorul. (...) Venezuela va respira din nou. Acest premiu are o semnificație profundă, reamintește lumii că democrația este esențială pentru pace”.
Maria Corina Machado a mai transmis că rămâne în continuare preocupată de schimbarea regimului actual din Venezuela: „În aceste șaisprezece luni de clandestinitate, am construit noi rețele de presiune civică și nesupunere, pregătindu-ne pentru tranziția ordonată a Venezuelei către democrație”, a declarat lidera opoziției.
După ce și-a încheiat discursul, Ana Sosa Machado și-a împreunat mâinile la piept, în semn de recunoștință și s-a înclinat în timp ce publicul ovaționa.
Criza politică din Venezuela a fost un alt subiect important, iar președintele Comitetului Nobel norvegian, Jorgen Watne Frydnes, a fost foarte vehement.
„Venezuela a devenit un stat brutal și autoritar, care se confruntă cu o profundă criză umanitară și economică. Între timp, o mică elită la vârf – protejată de puterea politică, arme și impunitate juridică – se îmbogățește. În spatele lui Maduro se află Cuba, Rusia, Iranul, China și Hezbollah – care furnizează arme, supraveghere și sprijin economic”, a declarat președintele Comitetului Nobel norvegian, Jorgen Watne Frydnes.
