Maria Corina Machado îi dedică premiul Nobel și lui Donald Trump

Maria Corina Machado a câștigat Premiul Nobel pentru Pace 2025. Într-o postare pe rețelele de socializare, venezueleanca în vârstă de 58 de ani a ținut să-i dedice această distincție și lui Donald Trump.

Maria Corina Machado îi dedică premiul Nobel și lui Donald Trump

Postarea Mariei Corina Machado: „Recunoașterea luptei tuturor venezuelenilor este un impuls pentru a ne îndeplini misiunea: cucerirea libertății.

Suntem în pragul victoriei și astăzi, mai mult ca niciodată, ne bazăm pe președintele Trump, poporul Statelor Unite, popoarele Americii Latine și națiunile democratice ale lumii ca principali aliați ai noștri pentru a obține libertatea și democrația.

Dedic acest premiu poporului suferind din Venezuela și președintelui Trump, pentru sprijinul său decisiv acordat cauzei noastre!”

Mesajul laureatei Premiului Nobel pentru pace vine în contextul în care însuși președintele american Donald Trump a menționat că el ar fi cel care ar merita acest premiu, pentru că a reușit să încheie opt războaie. Totodată, Trump și-a arogat meritele în ceea ce privește acordurile Abraham din 2020, care au normalizat relațiile dintre Israel și țările arabe.

Trump a și fost nominalizat la Premiul Nobil pentru pace de către către liderii țărilor Armenia, Azerbaijan, Cambodgia, Gabon, Israel și Pakistan.

Însă specialiștii spuneau că era greu de crezut că Trump ar lua Premiul NObel, din moment ce unele dintre politicile sale sunt considerate incompatibile cu principiile umanitare ale acestei distincții.

Maria Corina Machado este lidera opoziției din Venezuela condusă cu mână de fier, din 2013, de către autoritarul Nicolas Maduro, dat în urmărire internațională de către SUA. Donald Trump chiar a pus o recompensă pentru informații care ar duce la prinderea lui Maduro, 50 de milioane de dolari. Maduro este acuzat de trafic de droguri.

Din cauza regimului autoritar al lui Nicolas Maduro, Maria Corina Machado conduce opoziția din exil, din augus 2024.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE