Rudy Giuliani, fostul primar al orașului New York, se află într-un spital din Florida, în stare critică, potrivit declarațiilor făcute de purtătorul său de cuvânt, citat de publicația The New York Times.
Nu este clar când a fost dus la spital Giuliani, în vârstă de 81 de ani. Președintele SUA, Donald Trump, într-o postare pe Truth Social, l-a numit pe Giuliani un „adevărat războinic și, de departe, cel mai bun primar din istoria orașului New York”.
Giuliani s-a confruntat cu probleme juridice și financiare în ultimii ani, iar în vara anului 2025 a fost implicat într-un accident de mașină în New Hampshire. Giuliani a devenit primar în ianuarie 1994, după ce l-a învins pe primarul David N. Dinkins, care candida pentru un al doilea mandat. A rămas în funcție până în decembrie 2001.
Ulterior, a devenit avocatul personal al lui Trump în timpul primului mandat al președintelui și s-a văzut rapid implicat într-o serie de anchete legate de președinție. Giuliani a jucat un rol esențial în echipa care l-a ajutat pe Trump să susțină, fără dovezi credibile, că alegerile din 2020 au fost fraudate. După ce Trump și-a încheiat mandatul, Giuliani a fost pus sub acuzare de mai multe ori și s-a confruntat cu o serie de procese în care a fost acuzat de calomnie. Acum, după ce i-a fost retrasă licența de avocat, el a adoptat o atitudine mult mai discretă în timpul celui de-al doilea mandat al lui Trump.
