Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Josep Borrell: Putin îl așteaptă pe «Generalul Iarnă» să ajute armata rusă în războiul din Ucraina

Președintele Vladimir Putin așteaptă ca „generalul iarnă” să vină în sprijinul invaziei declanșate de armata rusă în Ucraina, a declarat înaltul reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe.

Josep Borrell a făcut acest declarații în momentul în care s-a adresat miniștrilor de Externe ai statelor membre G7 care s-au reunit în Germania pentru a identifica soluții de a sprijini Ucraina în lunile de iarnă.

„(Rusia) distruge țara în mod sistematic. Milioane de ucraineni nu mai au acces la electricitate. Și ceea ce Putin are de gând să facă este să lase țara în beznă pe timp de iarnă, ceea ce este o crimă de război”, a declarat înaltul reprezentant al UE pentru Afaceri Externe, conform Euronews.com.

Putin „așteaptă venirea «generalului iarnă» pentru a veni în sprijinul armatei ruse”, a adăugat el.

Miniștrii de Externe ai statelor G7 și-au exprimat îngrijorarea în legătură cu lipsa alimentelor și a crizei energetice, pe măsură ce Rusia continuă atacurile asupra infrastructurii civile.

„Nu vom permite ca acest război, prin brutalitatea sa, să ducă la uciderea în masă a bătrânilor și copiilor, a tinerilor sau a familiilor în următoarele luni de iarnă”, a declarat ministrul german de Extenre, Annalena Baerbock.

În condițiile militarii ucraineni avansează pe fronturile din nord-estul și sud-estul țării, este așteptată o iarnă dură, în următoarea perioadă, pentru soldați și civili.

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că peste 4,5 milioane de persoane au rămas fără electricitate din cauza atacurilor armatei ruse.

Aliații au promit că vor oferi generatoare, reșouri, case de tip container, corturi, paturi și pături pentru a-i ajuta pe ucraineni să depășească lunile de iarnă.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE