Iranul a catalogat propunerile Statelor Unite pentru a încheia războiul din Orientul Mijlociu drept „nerealiste, ilogice și excesive”. Drept urmare, militarii iranieni au lansat luni salve de rachete asupra Israelului, iar gruparea gruparea Houthi din Yemen a început să se implice în conflict, în contextul în care prețul petrolului continuă să crească.
Armata israeliană a anunțat că două drone din Yemen au fost interceptate luni, la două zile după ce gruparea Houthi, afiliată Iranului, a lansat rachete asupra Israelului pentru prima oară de la începutul războiului SUA-Israel împotriva Iranului, care s-a extins în Orientul Mijlociu. De asemenea, gruparea libaneză Hezbollah a atacat cu rachete teritoriul statului israelian, relatează Reuters.
Președintele american Donald Trump și-a reiterat avertismentele la adresa Iranului, căruia i-a cerut să deschidă Strâmtoarea Ormuz, o cale navigabilă folosită pentru transportul a 20% din rezervele mondiale de petrol și gaze naturale lichefiate, sub amenințarea unor atacuri americane asupra infrastructurii sale energetice.
Iranul sfidează propunerile SUA: Suntem supuși unei agresiuni militare
Purtătorul de cuvânt al Ministerului iranian de Externe, Esmaeil Baghaei, a anunțat că Teheranul a primit mesaje prin intermediari care indicau disponibilitatea Washingtonului de a negocia. Acest lucru a avut loc în urma unei întâlniri a miniștrilor de externe din Pakistan, Egipt, Arabia Saudită și Turcia, desfășurată duminică la Islamabad pentru a discuta eforturile de mediere.
Baghaei nu a ezitat să critice propunerile SUA.
„Punctul nostru de vedere este clar. Suntem supuși unei agresiuni militare. Prin urmare, toate eforturile și forțele noastre se concentrează pe apărarea noastră”, a menționat oficialul iranian, potrivit sursei citate.
În schimb, un oficial pakistanez din domeniul securității a precizat că, în acest stadiu, pare puțin probabil să aibă loc discuții directe între SUA și Iran în această săptămână.
„Facem tot posibilul pentru ca acestea să aibă loc cât mai curând posibil”, a adăugat oficialul, citat de Reuters.
Baghaei a mai spus că Parlamentul iranian analizează o posibilă retragere din Tratatul de neproliferare nucleară, care recunoaște dreptul de a dezvolta, cerceta, produce și utiliza energia nucleară, atâta timp cât nu se urmărește obținerea de arme nucleare.
Trump a invocat împiedicarea Iranului să obțină arme nucleare ca unul dintre motivele pentru atacarea Iranului pe 28 februarie. Teheranul neagă că ar urmări să-și construiască un arsenal nuclear.
Duminică, Trump a declarat că SUA și Iranul au avut întâlniri „directe și indirecte”. Totuși, el a trimis și mai multe trupe americane în regiune, iar Iranul a rămas provocator, menținând blocada Strâmtorii Ormuz.
„S-au înregistrat progrese semnificative, dar, dacă din orice motiv nu se va ajunge în curând la un acord – ceea ce probabil se va întâmpla – și dacă Strâmtoarea Ormuz nu va fi imediat «deschisă pentru afaceri», ne vom încheia minunata noastră «ședere» în Iran prin distrugerea și anihilarea completă a tuturor centralelor electrice, a sondelor de petrol și a Insulei Kharg”, a precizat Donald Trump, pe rețeaua Truth Social.
Șeful marinei Gărzii Revoluționare iraniene a fost ucis
Iranul a confirmat luni decesul comandantului marinei Gărzii Revoluționare, Alireza Tangsiri. El se numără printre liderii iranieni anihilați în bombardamente, alături de liderul suprem, ayatollahul Ali Khamenei, care a fost înlocuit de fiul său, Mojtaba Khamenei.
Cu toate acestea, asasinatele și cele patru săptămâni de bombardamente americane și israeliene nu au reușit să reducă la tăcere bateriile de rachete și drone ale Iranului.
Kuweitul a anunțat luni că un cetățean indian a fost ucis într-un atac iranian asupra unei centrale electrice și a unei stații de desalinizare din țară. Garda Revoluționară Iraniană a negat ulterior implicarea. O clădire industrială și un rezervor de stocare a combustibilului situate în apropierea bazei principale a marinei israeliene din orașul Haifa, din nordul țării, au fost lovite de resturi provenite de la o rachetă interceptată, a anunțat serviciul de pompieri israelian.
Gruparea Hezbollah a menționat ulterior că a vizat baza navală.
De când a intrat din nou în război cu Hezbollah, Israelul a declarat că va ocupa o parte din sudul Libanului pentru a crea o „zonă tampon”, alimentând temerile libanezilor cu privire la o ocupație militară israeliană care ar putea adânci instabilitatea și provoca noi strămutări.
Grupul pentru drepturile omului HRANA, cu sediul în SUA, afirmă că aproape 3.500 de persoane au fost ucise în Iran, inclusiv 1.550 de civili, în timp ce autoritățile din Liban spun că aproape 1.240 de persoane au fost ucise acolo. Peste 400 de luptători Hezbollah au fost uciși de la 2 martie, au declarat surse pentru Reuters, însă nu este clar dacă bilanțul oficial al victimelor îi include pe acești luptători.
Cel puțin 100 de persoane au fost ucise în Irak, iar 13 membri ai forțelor armate americane au fost uciși.
