Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Instructor pentru echipele de intervenție, despre problemele Turciei în caz de cutremur: „Prima o reprezintă infrastructura”

Colonelul în rezervă Radu Andriciuc, care este și instructor pentru echipele de intervenție, a declarat joi seară la Euronews că una dintre marile probleme cu care se confruntă Turcia în caz de cutremur este infrastructura.

Această situație ar fi fost semnalată înainte de anii 2000, însă soluțiile au întârziat să apară.

„Cea mai mare provocare pentru România era că noi eram abia la începutul procesului de organizare și de dezvoltare a unor echipe de salvare internaționale, prima de acest gen. S-a dezvoltat foarte frumos.

A fost cea de la Ciolpani. Am avut onoarea să particip în echipa care a urmărit desfășurarea intervenției cutremurului din 1999 din Turcia.

Sunt câteva probleme pe care le-am observat și atunci, în 1999, și din păcate s-au perpetuat și acum. Prima era infrastructura. Ca si atunci, și acum, ori normativele lor de protecție anti-seismică prin care protejează clădirile nu sunt actualizate, ori antreprenorii care fac aceste locuințe din dorința de a-și minimiza costurile și de a-si mari profitul nu le respecta.

Modul lor de armare este minor dacă o luăm comparativ cu normativele noastre de armare și de protectie anti-seismică.

Începând din 1999, România a avut un trend ascendent. Avem mai multe echipe de căutare-salvare. Sunt mult mai bine antrenați și au participat și la alte intervenții. În Grecia la incendii, în Albania la cutremur.”, a declarat colonelul în rezervă Radu Andriciuc - instructor pentru echipele de intervenție.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE