Meniu de accesibilitate

Opțiuni principale

Gestionați

Mărimea textului
x1.0
Spațierea textului
x1.0
Spațierea literelor
x1.0
Spațiere înălțime
x1.5

News Alert. Inflația anuală a scăzut la 6,17% în august. Produsele, tot scumpe

Inflația anuală a scăzut semnificativ în luna august, a anunțat Institutul Național de Statistică în urmă cu puțin timp. Inflația a ajuns la 6,17% de la 8,16% în luna iulie. Românii au avut însă parte în continuare și de scumpiri.

Cele mai mari scumpiri au fost înregistrate în sectorul serviciilor, unde prețurile au crescut cu peste 11%. Majorări au fost raportate și în cazul mărfurilor nealimentare, de aproximativ 6%, precum și al produselor alimentare, de aproape 3%.

În luna august, cafeaua a înregistrat cea mai mare creștere de preț dintre produsele alimentare, de peste 15%, potrivit datelor Institutului Național de Statistică. Pe locul al doilea se află ouăle, care s-au scumpit cu aproape 11%, urmate de carnea de bovine, cu o creștere de aproximativ 9%.

În cazul mărfurilor nealimentare, printre cele mai importante scumpiri se numără cele ale carburanților. Prețul motorinei a crescut cu aproape 35%, iar cel al benzinei cu aproximativ 25%, pe fondul războiului din Orientul Mijlociu. La pompă, motorina a depășit pragul de 10 lei pe litru, în timp ce benzina se apropie de 9 lei pe litru.

Creșteri de preț au fost înregistrate și la energia termică, unde tarifele au urcat cu aproximativ 10%. S-au scumpit și energia electrică, ceasurile și detergenții, iar pentru perioada următoare există avertismente privind noi posibile majorări de prețuri.

În sectorul serviciilor, datele INS arată că cele mai mari creșteri au fost înregistrate în cazul chiriilor, care s-au majorat cu aproape 40% față de aceeași perioadă a anului trecut. Tarifele pentru apă, canalizare și salubritate au crescut, la rândul lor, cu aproape 15%.

Românii plătesc mai mult și pentru abonamentele de televiziune, ale căror tarife au crescut cu aproximativ 13%.

Taguri

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE