Închisoare pe viață pentru Ryan Routh, bărbatul care a vrut să-l asasineze pe Donald Trump la golf din Florida

Ryan Routh, bărbatul care a încercat să-l asasineze pe președintele american Donald Trump pe un teren de golf din Florida, în 2024, a fost condamnat, miercuri, la închisoare pe viață. Sentința a fost pronunțată la Tribunalul din Fort Pierce, unde atacatorul a încercat să se înjunghie în septembrie, la scurt timp după ce a aflat toate capetele de acuzare de care se face vinovat, relatează AP.

Procurorii au cerut instanței ca bărbatul să fie condamnat la închisoare pe viață, fără posibilitatea de eliberare condiționată, motivând că Routh nu și-a exprimat regretul și nu și-a cerut niciodată scuze pentru fapta sa. În schimb, avocatul bărbatului a cerut o pedeapsă de 27 de ani de închisoare, pe motiv că împlinește deja 60 de ani.

De asemenea, Ryan Routh a primit și o pedeapsă de șapte ani de închisoare, pentru una dintre capetele de acuzare privind posesia de arme.

Termenul în dosarul lui Routh fusese inițial programat în luna decembrie, dar judecătoarea districtuală Aileen Cannon a dispus amânarea, după ce bărbatul a decis să apeleze la un avocat în faza de pronunțare a sentinței, în loc să se reprezinte singur, așa cum a făcut în cea mai mare parte a procesului.

În timpul procesului, procurorii au susținut că Routh nu și-a asumat încă nicio responsabilitate și ar trebui să-și petreacă restul vieții în închisoare. Bărbatul a fost condamnat pentru tentativa de asasinare a unui candidat la președinție, folosirea unei arme de foc în scopul comiterii unei infracțiuni, atacarea unui ofițer federal, deținerea unei arme de foc ca infractor și utilizarea unei arme cu seria ștersă.

„Routh nu și-a cerut niciodată scuze pentru viețile pe care le-a pus în pericol, iar viața sa demonstrează o indiferență aproape totală față de lege”, au precizat procurorii americani.

Atacatorul lui Trump a încercat să obțină o pedeapsă mai blândă

Martin L. Roth, avocatul care l-a reprezentat pe Routh, a cerut instanței o derogare de la decizia condamnării: 20 de ani de închisoare în plus față de pedeapsa obligatorie de șapte ani pentru una dintre faptele de deținere de armă.

„Inculpatul va împlini 60 de ani peste două săptămâni. O pedeapsă justă ar fi una suficient de lungă pentru a impune o sancțiune adecvată, dar nu excesivă, și pentru a permite inculpatului să se bucure din nou de libertate, în loc să moară în închisoare”, a afirmat avocatul lui Roth.

În schimb, procurorii au afirmat că Routh a complotat timp de mai multe săptămâni pentru a-l ucide pe Trump. Având asupra sa o armă, bărbatul s-a ascuns în tufișuri, în timp ce candidatul republican la președinție juca golf pe 15 septembrie 2024, la clubul său de golf din West Palm Beach.

La procesul lui Routh, un agent al Secret Service care îl proteja pe Trump pe terenul de golf a mărturisit că l-a observat pe Routh înainte ca Trump să intre în câmpul său vizual. Routh a îndreptat pușca spre agent, care a deschis focul, motiv pentru care bărbatul a fost nevoit să arunce arma și să fugă, fără a trage vreun foc.

În moțiunea prin care solicita un avocat, Routh s-a oferit să-și schimbe viața într-un schimb de prizonieri cu persoane deținute pe nedrept în alte țări și a spus că oferta lui Trump de a „își descărca frustrările pe fața mea” era încă valabilă.

„Dacă aș fi stat cu doar un centimetru mai în spate, nu am fi avut de-a face cu toată această încurcătură, dar eu întotdeauna dau greș în toate (ceea ce este normal)”, a scris Routh.

Ryan Routh avea mai multe condamnări penale, printre care pentru posesie de bunuri furate, și o activitate intensă pe Internet care a demonstrat disprețul său față de Donald Trump. Într-o carte publicată pe cont propriu, bărbatul a încurajat Iranul să-l asasineze și, la un moment dat, a scris că, în calitate de votant al lui Trump, trebuie să-și asume o parte din vina pentru alegerea republicanului.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE

Meniu de accesibilitate

Opțiuni principale

Gestionați

Mărimea textului
x1.0
Spațierea textului
x1.0
Spațierea literelor
x1.0
Spațiere înălțime
x1.5