Abbas Araghchi, șeful diplomației iraniene, avertizează că intervenția SUA în conflictul dintre Iran și Israel ar fi „foarte periculoasă”, scrie BBC. Între timp, sâmbătă, mai multe explozii au avut loc în sud-vestul Iranului, în timp ce armata israeliană anunță lansarea unor noi atacuri care ar viza „infrastructura militară”, potrivit sursei.
Șeful diplomației iraniene: Intervenția SUA în conflict cu Israel ar fi o perspectivă foarte periculoasă
„Ar fi regretabil și periculos pentru toată lumea” dacă forțele SUA s-ar alătura „agresiunii” contra Iranului, a spus Araghchi în fața presei la Istanbul, unde are loc o reuniune ministerială a celor 57 de țări membre ale Organizației Cooperării Islamice (OCI).
Teheranul a ajuns „din păcate” la concluzia că Statele Unite ar fi implicate în atacurile israeliene lansate începând de săptămâna trecută contra Iranului, a adăugat ministrul de externe iranian, asta deși Washingtonul a respins acuzațiile.
Abbas Araghchi susține că Iranul a văzut numeroase indicii ale implicării SUA încă din 13 iunie, prima zi a atacurilor israeliene asupra teritoriului iranian. Pe de altă parte, Trump a declarat joi că, în decurs de două săptămâni, va lua o decizie privind o posibilă intervenție a Statelor Unite pentru a facilita desfășurarea unor viitoare negocieri.
Este a noua zi de lupte între cele două țări. Agenția de știri Nour, citând Ministerul Sănătății din Iran, afirmă că cel puțin 430 de persoane ar fi fost ucise și 3.500 ar fi fost rănite în Iran de la începutul conflictului, în timp ce Israel afirmă că 25 de persoane ar fi fost ucise și 2.517, rănite.