Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Haosul de la finala Champions League, rezultatul unor „erori administrative”

Publicat de: Euronews

Premierul sau chiar președintele Franței ar trebui să vină cu explicații pentru haosul creat la Finala Ligii Campionilor, care a avut loc la Paris, pe 28 mai. Este doar una dintre concluziile unei investigații realizate la cererea Parlamentului francez.

Atunci, fanii echipelor care își disputau trofeul, Real Madrid și Liverpool au fost împroșcați cu gase lacrimogene, iar unii susțin că au fost arestați fără motiv.

Concluziile comisiei de anchetă

Senatul francez a publicat concluziile unei investigații după haosul declanșat la finala Ligii Campionilor, care a avut loc în mai la Paris.

Comisia dă vina pe un lanț de erori administrative pentru problemele apărute la Stade de France și notează că nu a existat o coordonare reală între organizațiile responsabile pentru eveniment și că, citez: „Nimeni nu a prevăzut nimic”.

Potrivit anchetei, biletele false au fost într-adevăr o problemă, dar nu au fost singura cauză, nici măcar cauza principală pentru problemele apărute la Stade de France. Comisia a mai concluzionat și că fanii lui Liverpool au fost incriminați pe nedrept pentru haosul creat. Și notează că au fost în mod greșit etichetați drept huligani, după un stereotip folosit în anii 1980.

Se arată și că poliția a fost neglijentă în ceea ce privește mica infracționalitate din jurul stadionului, iar măsurile poliției, în special folosirea gazelor lacrimogene, au fost nejustificate.

Comisia recomandă ca guvernul să vină cu explicații de fiecare dată când sunt folosite gazele lacrimogene împotriva maselor.

În plus, membrii comisiei au declarat că sunt de părere că Franța este capabilă să organizeze evenimente sportive majore, dar haosul izbucnit la Stade de France la finalul lui mai a adus mari deservicii reputației Franței la nivel internațional. Fără doar și poate autoritățile, poate premierul, sau chiar președintele Franței, ar trebui să vină cu o explicație.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE