Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

CORESPONDENȚĂ | Fotbal, emoție și spaimă la Paris

Publicat de: Daniel Nanu

Plutea ceva în aer. Vagoanele bătrâne ale metroului parizian erau full spre după-amiază. În condițiile în care porțile de acces de la Stade de France se deschideau la ora 18:00. La un moment dat, nu mai puteai să urci, nici să cobori. Cu o stație înainte de stadion trenurile s-au oprit, iar fanii au fost dați jos și încolonați spre arenă. Era cel mult ora 16:00. Inexplicabil.

„We’ll always have Paris”

Mai arunc un ochi peste programul de meci. Povestea celor 5 finale anterioare găzduite de Paris. Începând chiar cu prima finală a Cupei Campionilor, cea din 1956, în care Real Madrid a învins Stade de Reims cu 4-3. Finala lui Kopa și Di Stefano. O fi vreun semn? Și un titlu emoționant: „We’ll always have Paris”. Celebra replică din celebrul „Casablanca”, nemuritorul film cu Ingrid Bergman și Humphrey Bogart: „Vom avea întotdeauna Parisul!”.

Englezii luaseră cu asalt capitala Franței dis-de-dimineață. Orașul, dar mai ales pab-urile. S-a băut atât de mult, încât mă gândeam dacă nu cumva fiecare restaurant avea o fabricuță de bere la subsol.

Cum au falsificat biletele?

Se vede pălăria metalică a lui Stade de France. E clar. Mii de oameni sunt masați la porțile arenei. Păziți de sute – sau mii? – de agenți de ordine echipați până în dinți. Se va dovedi că degeaba. Străzile sunt colorate în roșu. Ici, colo câte o pată de albul lui Real. Devine explicabil. Fanii lui Liverpool ori nu au bilete ori le-au falsificat. Spre deosebire de alți ani, UEFA a livrat majoritatea tichetelor pe baza unei aplicații. Descărcând aplicația, la intrarea în stadion ți se livra imediat un cod Qr. E posibil ca, pe baza unor falsuri, codul Qr nu se putea livra. Oricum, la filtrele de acces au apărut marile probleme. Am văzut oameni escaladând gardurile, părinți cu copii fugind din calea invaziei, ca în „Haiducii lui Șaptecai”.

Omul - Păianjen

Finala care trebuia să fie o mare sărbătoare a fotbalului s-a transformat în momente de uluială și de spaimă. Oamenii se întrebau. De ce? În două rânduri a apărut pe marile tabele ale stadionului, în patru limbi, mesajul „Meciul se va decala cu 15 minute”. S-a vehiculat ideea că finala ar putea fi amânată. Din fericire, cu 37 de minute întârziere, oficial cu 35, dar nu mai contează, duelul dintre Liverpool și Real Madrid a început. Pardon, meciul dintre Liverpool și Thibaut Courtois a început. Deznodământul îl știți. Pe teren și la statistică au câștigat englezii. În tribune și pe tabelă a câștigat Real. Să nu vă mire, dar galeria lui Real a dominat în multe rânduri stadionul așa cum nu s-a întâmplat vreodată pe „Santiago Bernabeu”, casa multiplei campioane a Spaniei și, deja, a Ligii Campionilor.

A fost victoria lui Carlo Ancelotti, a lui Vinicius, autorul unicului gol, a lui Benzema și a tuturor celorlalți. Înainte de toate, a fost victoria lui Thibaut Courtois, portarul care a scos cu mâinile, cu picioarele, precum o făcea marele nostru handbalist Penu. Sau, venind la moda zilelor noastre, cum ar fi făcut-o Omul – Păianjen.

„Si beau Courtois”

Parisul s-a liniștit. E duminică dimineața. Francezii savurează calmi un croissant și un capuccino pe mesele luminate de soare. Ziarele care apar au prima pagină dedicată succesului madrilen. Un titlu superb din L'Equipe: „Si beau Courtois”.

Singura gazetă care nu deschide cu triumful Realului e „Le Journal du Dimanche”, care aduce un omagiu la împlinirea a 40 de ani de la dispariția lui Romy Schneider. Marea actriță și marea iubire, alături de Mireille D’Arc, a lui Alain Delon. Interviu cu cel numit Le Samurai : „Je pense a Romy tous le jours”. Traducere simplă „Mă gândesc la Romy în fiecare zi”.

Un grup de fani madrileni își târâie bagajele spre aeroport. Vor avea întotdeauna Parisul.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE