Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Guvernul pregătește ordonanța austerității bugetare. Executivul ia în calcul restructurări, înghețări salariale și reduceri de cheltuieli

Liderii coaliției nu au reușit încă să ajungă la un acord privind tăierea cheltuielilor. Sunt mai multe scenarii luate în calcul, au fost discuții intense pe marginea acestui subiect săptămânile trecute. Liderul PSD a spus că vizate pentru reduceri de personal sunt cabinetele demnitarilor. Însă, nu ar fi vorba și despre tăieri de salarii și nici taxe noi.

Cum se vor face economii?

Ajustările sunt pentru sistemul public. Însă nici acum nu este clar cum se vor face economii. Nici supraimpozitarea veniturilor din sistemul public nu ar aduce o economie semnificativă.

Mai este vorba despre înghețarea veniturilor din sistemul public până la noua lege a salarizării care ar trebui să fie gata în luna iunie. În noua lege vor fi prevăzute reducerea sporurilor sau chiar eliminarea lor, în unele cazuri.

Restructurări ar putea fi doar în cabinetele demnitarilor, unde efectivele s-ar putea reduce la jumătate. Însă dacă unele instituții se pregătesc de reduceri de personal, altele vor bani pentru creșteri de salarii, cum este cazul CFR Călători. Deși Ordonanța prevede reduceri de costuri, parlamentarii fac achiziții în vremuri de austeritate. Este vorba despre o licitație lansată de Camera Deputaților pentru mobilier în valoare de un milion de lei.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE