Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Gheţarului Theodul din munții Alpi s-a topit și mută graniţa dintre Italia și Elveția

Publicat de: Mirabela Vasile

Granița dintre Elveția și Italia din Alpi s-a schimbat din cauza topirii unui ghețar. Acum, aceasta ar putea fi reprezentată de o cabană montană italiană.

Limita se află de-a lungul unei diviziuni de drenaj – punctul în care apa de topire se va scurge pe fiecare parte a muntelui, către o ţară sau alta, potrivit Euronews.

Retragerea ghețarului Theodul înseamnă că bazinul de apă s-a strecurat spre Rifugio Guide del Cervino, un refugiu pentru vizitatori lângă vârful Testa Grigia, de 3.480 de metri și trece treptat pe sub clădire.

Într-o vizită recentă la restaurantul din locul refugiului, Frederic, un turist în vârstă de 59 de ani, a întrebat: ”Deci, suntem în Elveţia?”

Două treimi din restaurant se află acum în Elveția

Când refugiul a fost construit pe o stâncă în 1984, cele 40 de paturi şi mesele lungi din lemn se aflau în întregime pe teritoriul italian. În prezent, două treimi din cabană, inclusiv cele mai multe paturi şi restaurantul, sunt situate din punct de vedere tehnic în sudul Elveţiei.

Problema a ajuns în prim-plan deoarece zona, care se bazează pe turism, este situată în vârful uneia dintre cele mai mari staţiuni de schi din lume. Recent, a fost construită o staţie de telecabină la câţiva metri distanţă.

Un acord a fost încheiat la Florenţa în noiembrie 2021, dar rezultatul va fi dezvăluit doar după ce va fi aprobat de guvernul elveţian, nu înainte de 2023.

”Am fost de acord să împărţim diferenţa”, a spus Alain Wicht, şeful de frontieră la agenţia naţională de cartografiere elveţiană Swisstopo.

Printre atribuţiile sale se numără supravegherea celor 7.000 de borne de frontieră de-a lungul celor 1.935 km de graniţă cu Austria, Franţa, Germania, Italia şi Liechtenstein.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE