Meniu de accesibilitate

Opțiuni principale

Gestionați

Mărimea textului
x1.0
Spațierea textului
x1.0
Spațierea literelor
x1.0
Spațiere înălțime
x1.5

Formula 1. Cursele din Bahrain și Arabia Saudită vor fi anulate, din cauza războiului. Pierderi de un miliard de dolari în cel mai scump sport al planetei

Marile Premii de Formula 1 din Bahrain și Arabia Saudită vor fi anulate, ca urmare a războiului din Orientul Mijlociu, mai ales că ambele state au fost atacate de iranieni. Curse erau programate pe 12, respectiv 19 aprilie. Decizia oficială încă nu s-a luat, dar se așteaptă ca aceasta să fie luată până duminică seară, 15 martie.

Formula 1. Cursele din Bahrain și Arabia Saudită vor fi anulate

Din cauza blocării coridoarelor de transport în zona Orientului Mijlociu, mutarea echipamentelor la Jeddah și Abu Dhabi, este problematică. Termenul limită pentru transportul întregii logistici este 20 martie, însă e aproape imposibil ca totul să fie mutat în Bahrain până atunci, potrivit Sky Sports. În aceste condiții, organizarea curselor ar expune personalul din Formula 1 la un risc prea mare, având în vedere lipsa semnelor că s-ar încheia curând războiul declanșat de SUA și Israel în Iran.

Inițial, la începutul războiului, o parte din personalul echipelor de Formula 1 a rămas blocată în Bahrain. În cele din urmă, ei au reușit să plece.

Anularea celor două curse se traduce și printr-o pierdere comercială de peste 100 de milioane de dolari pentru Formula 1, având în vedere că Bahrainul și Arabia Saudită plătesc unele dintre cele mai mari taxe de organziare din calendarul „Marelui Circ”. Bahrain achită 45 de milioane de dolari, iar Arabia Saudită, 55 de milioane. Însă lovitura globală cea mai mare este cea pentru expunerea TV, care ar fi în jur de un miliard de dolari.

Circuitele din Formula 1 cu cele mai mari taxe:

1. Azerbaijan - 57 de milioane de dolari.

2/3. Arabia Saudită și Qatar - câte 55 de milioane de dolari.

4. China - 50 de milioane de dolari.

5. Bahrain - 45 de milioane de dolari.

  • „Știu că Stefano Domenicali va face ceea ce este mai bine pentru noi toți și pentru acest sport. Acesta este marele avantaj al faptului că avem un lider extraordinar ca el”, a spus pilotul de la Ferrari, Lewis Hamilton.
  • „Cred că o să urmăm indicațiile FIA și Formula 1, așa cum am făcut mereu. Ei ne-au ghidat întotdeauna în direcția corectă. Nimeni nu va accepta nimic care să pună echipele într-o situație inconfortabilă", a declarat Jonathan Wheatley, directorul de la Audi.

Niciuna dintre cele două curse nu va fi înlocuită, chiar dacă s-a luat în considerare organizarea curselor la Portimao (Portugalia), Imola (Italia) sau Istanbul (Turcia), conform BBC. Numai că mai-marii Formulei 1 au ajuns la concluzia că timpul pentru organizarea unui grand-prix în oricare dintre aceste locații este prea scurt. Astfel, sezonul 2026 va fi redus la 22 de Mari Premii.

Decizia va presupune și o pauză de cinci săptămâni după Marele Premiu al Japoniei, din 29 martie, pentru că următoarea cursă va fi abia pe 3 mai, la Miami.

Până acum, s-a disputat o singură etapă din noul sezon din Formula 1, Marele Premiu al Australiei, care a fost câștigat de George Russell (Mercedes).

Tot în sporturile cu motor, a fost amânat și debutul Campionatul Mondial de Anduranță (WEC), care trebuia să fie în Qatar, între 26 și 28 martie. Astfel, prima cursă este acum programată în Italia, la Imola, pe 19 aprilie.

În ceea ce privește MotoGP, este posibil să fie anulată etapa din Qatar, de pe 12 aprilie.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE