Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

FCSB, lider în social media. Echipa are cei mai mulți urmăritori în România

FCSB, echipa cu cei mai mulți suporteri din România, domină rețelele sociale, și mai ales Facebook-ul. Celelalte echipe de tradiție se află la o distanță considerabilă. Situația se inversează când comparăm FCSB cu oricare dintre cluburile mari din Europa. În cazul federațiilor, situația este și mai complicată.

FCSB însumează aproximativ 1,8 milioane de urmăritori

La capitolul fanilor de pe Facebook niciun club sportiv din România nu se poate compara cu FCSB. Aflată pe primul loc, FCSB însumează aproximativ 1,8 milioane de urmăritori. Alte două echipe cu tradiție în fotbalul din România, Dinamo și Universitatea Craiova, ocupă pozițiile a doua și a treia, ambele cu mai puțin de 500.000 de urmăritori.

La nivel european, pe primul loc este Real Madrid, cu 111 milioane de fani. Singura care se poate compara cu Real este rivala Barcelona, cu peste 100 de milioane de urmăritori.

Federația de Fotbal este pe primul loc

În cazul Federațiilor din România, Federația de Fotbal este pe primul loc, cu 3.600 de apariții mediatice, majoritatea în mediul online, dintre care 915 pe social media.

Federația de Națație este pe poziția a doua, cu 232 de menționări în mediile sociale și un total de 1.480 de apariții în mass-media. Privind concursurile de natație, cea mai difuzată știre a perioadei a fost cea a retragerii lui David Popovici, din proba de 400 metri liber de la Campionatele Europene de Natație, de la Roma.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE