Meniu de accesibilitate

Opțiuni principale

Gestionați

Mărimea textului
x1.0
Spațierea textului
x1.0
Spațierea literelor
x1.0
Spațiere înălțime
x1.5

Expozitie Picasso la Timișoara. Lucrările sunt aduse de la primul muzeul dedicat lui artistului, Muzeul Picasso din Antibes

69 de lucrări semnate de Pablo Picasso ajung pentru prima dată în România. Expoziția va fi găzduită de Timișoara. De la portrete feminine, la ceramică sau picturi care explorează universul maritim sau mitologia, toate pot fi admirate de public începând cu 17 septembrie.

Lucrările sunt aduse de la primul muzeul dedicat lui artistului, Muzeul Picasso din Antibes.

Arici de mare, scoici, homari sau alte figuri marine sunt elementele principale din lucrările care se pot vedea la Timișoara. Toate acestea au apărut în opera lui Picasso după ce Al Doilea Război Mondial s-a încheiase. Artistul s-a mutat pentru o scurtă perioadă la Antibes, pe Coasta de Azur, loc care a devenit cu totul special pentru el și unde a apărut primul muzeu dedicat acestuia.

Jean-Louis Andral, curatorul expoziției: „Picasso a iubit această zonă dintre Antibes, Cap d’Antibes și Juan-les-Pins. El s-a născut, după cum știți, pe țărmul Mediteranei, la Málaga, și i-a plăcut foarte mult să stea pe Coasta de Azur. După cele două luni petrecute aici, lucrând în toamna anului 1946, a lăsat operele pe care le realizase în Castelul Grimaldi. Aceste lucrări au devenit nucleul colecției celui care avea să fie inaugurat, în 1966, drept Muzeul Picasso din Antibes.”

VEZI GALERIA
7 imagini

Expoziția nu se oprește doar la universul mediteranean al lui Picasso, care e vizibil în picturile sau în ceramica expusă, ci merge mai departe către portretul feminin. Unul dintre ele fiind chiar un portret cu fiica sa, Paloma.

Diana Marincu, director artistic Art encounters: „Ne bucurăm că vedem un alt Picasso, aș spune. Este o expoziție care strânge lucrări de la muzeu, dar din diferite perioade, punctând totuși câteva motive recurente care apar în lucrările lui Picasso.”

Expoziția inugurează și un spațiu din Timișoara dedicat artei și culturii, care include o bibliotecă, o cafenea și mai multe zone expoziționale, printre care una dedicată artiștilor tineri.

Ovidiu Șandor, președinte ArtEncounters: „Noi sperăm că va deveni foarte repede un spațiu-reper pentru Timișoara, în care lumea să vină să întâlnească artă, să întâlnească alți oameni curioși și frumoși, să petreacă timp de calitate, să învețe, să descopere lucruri noi, să-și educe copiii în aceste expoziții și în activitățile pe care le pregătim în continuare.”

Expoziția „Picasso en visite” poate fi văzută din 17 septembrie până pe 17 ianuarie 2027 la Timișoara.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE