România se confruntă cu cea mai gravă scădere a debitului Dunării din ultimele trei decenii, iar efectele secetei și ale caniculei sunt deja vizibile. Navigația pe fluviu este afectată, irigațiile au fost restricționate în unele zone, iar autoritățile încearcă să asigure apa necesară pentru funcționarea Centralei Nucleare de la Cernavodă.
Într-un interviu acordat în exclusivitate Euronews România, ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a vorbit despre măsurile de urgență luate de autorități, dar și despre planurile pentru adaptarea litoralului la schimbările climatice.
Debitul Dunării a ajuns la aproximativ 1.750 de metri cubi pe secundă, cel mai redus nivel înregistrat în ultimii 30 de ani. Hidrologii estimează că în zilele următoare acesta ar putea coborî chiar spre 1.700 mc/s, în condițiile în care media normală pentru luna iulie este de aproximativ 4.700 mc/s. Practic, fluviul transportă de aproape trei ori mai puțină apă decât într-un an obișnuit.
Efectele secetei se resimt deja în România și Republica Moldova
Primele consecințe se resimt deja în sudul țării. Între Călărași și Cernavodă au fost introduse restricții pentru irigații, astfel încât resursele disponibile să fie gestionate în această perioadă critică. În paralel, autoritățile evacuează debite controlate din acumulările de pe Olt și Argeș pentru a menține nivelul necesar funcționării Centralei Nucleare de la Cernavodă.
Problemele depășesc însă granițele României. Debitul redus al Nistrului începe să afecteze alimentarea cu apă a Chișinăului, capitala Republicii Moldova depinzând în mare măsură de acest râu. Seceta prelungită și temperaturile extreme pun astfel presiune asupra întregii regiuni.
Diana Buzoianu: „Ne pregătim pentru efectele caniculei inclusiv pe litoral”
În contextul efectelor tot mai accentuate ale secetei, ministrul Mediului a anunțat că autoritățile pregătesc o serie de măsuri și pentru zona litoralului.
„Avem ultimele etape parcurse pentru a putea să plantăm, începând din toamnă, perdea forestieră pe un proiect-pilot pe o mare parte din plajele din România, lucru pe care îl dorim să-l includem și în viitoarele PUZ-uri care vor fi aprobate pe plajele care astăzi nu au încă PUZ-uri”, a declarat Diana Buzoianu pentru Euronews România.
Potrivit ministrului, Administrația Bazinală Dobrogea-Litoral va fi dotată în perioada următoare cu noi echipamente pentru întreținerea plajelor.
„Vor veni în curând noi echipamente pentru a putea să ajute la curățenia plajelor. Încercăm să sprijinim cât de mult putem inclusiv operatorii, pentru a putea avea un plus de calitate aici, în România”, a afirmat aceasta.
Doar 23 de terase ilegale, identificate pe litoral
În ceea ce privește litoralul, Diana Buzoianu spune că verificările desfășurate în acest sezon arată o îmbunătățire semnificativă a respectării legislației de către operatorii care administrează plajele.
„Spre deosebire de anii anteriori, în acest an operatorii s-au conformat în mare parte cu legislația privind plajele. Dacă în anii anteriori vorbeam de aproximativ o treime dintre operatori care nu respectau prevederile legale, anul acesta s-au identificat doar 23 de cazuri de construcții ilegale, practic terase ilegale, din mai bine de 350 de operatori”, a spus Diana Buzoianu.
Șase dintre construcțiile ilegale au fost descoperite în Mamaia, iar restul în municipiul Constanța. Operatorii au fost deja notificați, iar dacă nu vor intra în legalitate riscă să își piardă contractele de închiriere.
„Dacă acești operatori nu vor răspunde notificărilor, ne vom uita la sancțiunile care se aplică conform contractului. Una dintre sancțiunile principale este că nu mai vor putea să fie continuate contractele de închiriere pe plajele unde au fost ridicate construcții ilegale. Noi sperăm că operatorii vor intra în legalitate în perioada imediat următoare”, a precizat ministrul.
Specii rezistente la secetă pentru perdelele forestiere
Diana Buzoianu a explicat că proiectul de împădurire a litoralului va utiliza exclusiv specii adaptate condițiilor climatice din zonă.
„Pe litoral vor fi plantate speciile care au fost identificate de către specialiști că pot face față exact la clima care este aici. Avem studii făcute și aprobate inclusiv de către autoritățile de mediu. Săcioara este una dintre aceste specii care vor fi plantate”, a declarat ministrul.
