Evaluarea Națională nu oferă șanse egale tuturor copiilor din România, transformându-se mai degrabă într-o „cursă de atletism” decât într-un examen care măsoară cu adevărat competențele dobândite la finalul clasei a VIII-a.
În direct la Euronews România, profesorul de istorie Marcel Bartic a declarat că, dincolo de presiunea performanței impusă de acest examen, așa-numitele „perle” ale elevilor nu sunt decât o oglindă a sistemului de învățământ și a societății românești. El a amintit că aproximativ 40% dintre adulții din România sunt considerați susceptibili de analfabetism funcțional.
Marcel Bartic, profesor de istorie: „Eu nu cred că Evaluarea Națională oferă șanse egale tuturor copiilor din această țară. Imaginați-vă Evaluarea Națională ca pe un soi de cursă de atletism în care atleții au, pe fiecare pistă, unii sunt mai aproape de linia de finish, alții sunt mai departe, unii au de sărit niște obstacole. Sub nicio formă acest sistem de evaluare națională nu reflectă cu adevărat competențele pe care copiii ar trebui să le aibă la finalul clasei a VIII-a.
Permiteți-mi și o observație legată de perle. Perlele, în cazul în care nu sunt poate produsul imaginației unor jurnaliști sau dacă ele chiar provin de la unii profesori, ceea ce ar fi trist... Ar fi trist ca un profesor care se presupune că și-a dedicat timpul, energia, întreaga experiență pentru a educa niște copii să fie primul care să știe că ceea ce copiii pun pe hârtie sau scot pe gură reprezintă, practic, munca lui ca profesor, munca noastră ca profesori. Aceste mostre nu reprezintă nimic altceva decât oglinda noastră, a sistemului de învățământ, a profesorilor, a societății românești, pentru că, reamintesc, 40 și ceva la sută dintre adulții din România sunt suspecți de analfabetism funcțional. Unii dintre ei nu știu cum să pună cratima cum trebuie. Atunci, în situația asta, este o adevărată ipocrizie să râdă de ceea ce copiii reușesc să pună pe hârtie”.
Profesorul Marcel Bartic: Inechitățile din școli sunt cea mai mare problemă a sistemului
Profesorul de istorie Marcel Bartic consideră că cea mai mare problemă a învățământului românesc este inechitatea dintre școli. În opinia sa, educația a devenit „un produs de lux”, accesibil doar unei părți dintre elevi, iar accentul pus aproape exclusiv pe performanța de „elite” îi lasă în urmă pe ceilalți copii. Acesta susține că sistemul ar trebui să urmărească progresul tuturor elevilor, nu doar al celor care obțin cele mai bune rezultate.
Bartic a transmis și un mesaj părinților, îndemnându-i să fie mândri de copiii care au obținut note precum 8,50 sau 9 la Evaluarea Națională. Potrivit profesorului, astfel de rezultate sunt foarte bune și nu ar trebui umbrite de presiunea de a obține nota maximă sau de a intra la cele mai prestigioase licee.
Marcel Bartic, profesor de istorie: „Cel mai sensibil capitol al învățământului românesc îl reprezintă inechitățile din școlile din România. În acest moment, educația este un produs de lux, la care au acces foarte puțini copii din România și, din nefericire, până când nu vom înțelege acest lucru și până când vom scăpa de obsesia elitelor cu orice preț... Eu sunt foarte încântat și sunt foarte mândru că avem copii deștepți în țara asta care obțin rezultate foarte bune. Citeam despre o fetiță de la Iași care a reușit să ia 10 la Evaluarea Națională după ce s-a pus pe învățat în ultimii doi ani patru-cinci ore pe zi. Este absolut fabulos. Așa cum, pe de altă parte, să o mai spunem încă o dată, acești copii au șansa unei familii iubitoare, a unei școli, poate a unui mediu școlar prietenos. Noi ce ne dorim de la sistemul de învățământ? Ne dorim un 1% dintre copii, elite, să performeze, foarte bine că îi avem, ne mândrim cu ei, și ce facem cu ceilalți? Pentru că noi, copiii dumneavoastră, peste 10-15 ani vom trăi tot în țara asta și o să avem nevoie de un instalator, de un medic, de un avocat, de un muncitor, de un profesor, de ce nu, și atunci, dacă învățământul nostru nu-și va reveni un pic să se uite și la ceilalți, când am ajuns noi să avem obsesia asta națională că un copil care a luat 9 sau 8,50 nu mai e un copil bun? De ce ești bun dacă iei doar 10 și intri la colegiul național din buricul târgului? Este complet eronat. Copiii ăștia au muncit, copiii ăștia au obținut un rezultat foarte bun.
Și le-aș mai spune și părinților: stimați părinți, cu tot respectul, dar faptul că, iată, copilul dumneavoastră a luat un 8,50, un 9 este un rezultat foarte bun. Fiți mândri de copilul dumneavoastră. Nu e vina lui că trebuie să dea acest sistem de Evaluare Națională”.
