În plină controversă privind soarta autostrăzilor trecute în PNRR și pentru care așteptăm acum un răspuns din partea Europenilor, vine momentul să privim situația de ansamblu: după zeci de ani în care drumurile s-au făcut doar cu pixul pe hârtie, încă așteptăm după drumuri de interes turistic, comercial sau chiar strategic. Cel mai recent clasament, realizat cu date din 2023, plasa România pe locul 16 la capitolul kilometri de autostradă realizați.
Andre Rotaru, jurnalist Euronews: „Cel puțin dacă ne uităm la autostrăzile și drumurile expres proiectate, gândite de decidenți, atunci România are o rețea de invidiat de mii de kilometri de autostradă. Și haideți să privim această rețea proiectată ca o pânză de păianjen care ar trebui să acopere întreagă țara și să ne ajute să ajungem cât mai rapid de la este la vest și de la nord la sud.”
Un vis frumos pe care România se chinuie de zeci de ani să îl transforme în realitate.
Țara noastră are în prezent 1.300 de kilometri de autostradă dați în circulație, iar la alți peste 700 de kilometri încă se lucrează. Dintre aceștia, mulți fac parte din Autostrada Moldovei și Autostrada Unirii. Iar statul caută de zor bani pentru aceste artere.
Ionuț Ciurea, director Asociația Pro Infrastructura: „Două bucăți din autostrada A8 au fost scoase din PNRR și au fost… de facto să vedem ce se decide, puse sau sperăm noi să fie puse în programul fonduri structurale. Asta înseamnă doar undeva la 60 de kilometri. Capătul dinspre Târgul Mureș, respectiv capătul din zona Târgu Mureș, zona Leghin până în DN2. Aceste două capete din PNRR sunt în momentul acesta cu antreprenori contractați, deci avem constructori, pe capătul dinspre Târgu Mureș se lucrează chiar bine.”
Două tronsoane din A8, scoase din PNRR și mutate la fonduri structurale
Cele două drumuri sunt atât de importante încât ar putea fi parțial incluse în strategia europeană de apărare, iar statul Român speră acum să obțină finanțare prin programul Safe: Security Action for Europe, prin care Comisia Europeană pune la bătaie 150 de miliarde de euro pentru proiecte de apărare. O decizie ar putea fi luată abia peste o lună.
Ionuț Ciurea, director Asociația Pro Infrastructura: „Din A7 și A8 avem două tronsoane care au fost propuse pentru programul SAFE, pentru mobilitate militară. Au fost propuse, subliniez. Deocamdată avem doar propuneri. Ceea ce știm este că România a propus două segmente foarte importante: de la Pașcani la Suceava, pe Autostrada A7, și tot de la Pașcani până la Iași pe Autostrada 8. Aceste două segmente nu mai încap în programul transport.”
Cătălin Urtoi, membru al CA al Companiei Naționale de Investiții Rutiere: „Deci noi în momentul de față am ajuns cu proiectul A8 într-un stadiu în care nu mai discutăm despre partea birocratică. În momentul de față lipsește, ca s-o spunem foarte clar, finanțarea. Asta ne trebuie nouă. Vorbim de finanțarea din PNRR care nu mai este în PNRR și a fost transferată pe A7.”
O opțiune este ar putea fi ca banii să vină… de la șoferi. Cu alte cuvinte, o taxă pe autostradă.
Cătălin Urtoi, membru al CA al Companiei Naționale de Investiții Rutiere: „Nu vă ascund că executivul de la noi adică directorul general și cu echipa se fac niște discuții pe aceasta temă. E o soluție. Poate fi o soluție. E o situație mai ales pe zona montană, nu prea cred că ne putem gândi la un parteneriat public-privat. Sunt costuri foarte mari.”
Valea Prahovei, blocată la fiecare sărbătoare
Între timp, Valea Prahovei se transformă într-o parcare uriașă la aproape orice sărbătoare sau minivacanță. Turiștii veniți din București pleacă dimineața și ajung seara la munte.
În 2009, Hotnews.ro îl cita pe ministrul de atunci al transporturilor, Radu Berceanu, care spunea că în 5 ani vom merge de la București la Brașov… pe autostradă. Au trecut 16 ani de atunci iar între timp România a schimbat nu mai puțin de 21 de miniștri ai transporturilor. Autostrada spre munte încă se termină la Ploiești.
Ionuț Ciurea, director Asociația Pro Infrastructura: „În acest moment contractul pe acest studiu de fezabilitate și proiect tehnic este blocat. Nu s-a făcut nimic în compania de drumuri, CNAIR a dat cartoful asta fierbinte către noua companie de drumuri, iar aceasta nouă companie ar trebui să deblocheze situația.”
Andre Rotaru, jurnalist Euronews: „Și merită să vorbim și despre Centura Comarnic, un proiect mult mai mic, de doar 6 kilometri, la care se lucrează în continuare și care nu poate fi folosit în momentul de față.”
Odată finalizată, centura ar trebui să fluidizeze simțitor traficul de pe DN1, pentru că le-ar permite șoferilor să evite coloanele din localitate. În 2023, conform statisticilor Europene, România se clasa pe locul 16 la capitolul kilometri de autostradă realizați, în topul țărilor Europene. Țara noastră avea atunci aproximativ 997 de kilometri de autostradă.
În comparație, Spania avea 15.886, Germania 13.210 iar Franța 11.751 de kilometri. În prezent, avem 1.329 de kilometri de autostradă, cu 12 kilometri mai puțini decât avea Croația acum doi ani. Chiar și în situația în care, în toate celelalte țări clasate pe primele 15 locuri nu s-ar mai fi făcut niciun kilometru de autostradă, România tot n-ar reuși să urce în top nici măcar cu o singură poziție.