Românii ar putea circula între București și Pașcani pe Autostrada Moldovei până la finalul verii viitoare. Premierul Ilie Bolojan a făcut anunțul după ce a vizitat șantierul autostrăzii.
Bolojan a verificat stadiul lucrărilor pe tronsonul Focșani-Bacău din A7: Ritm susținut al lucrărilor pe Autostrada Moldovei
În postarea de pe Facebook, șeful Guvernului a precizat că valoarea lucrărilor, estimată la 14 miliarde de lei, va putea fi acoperită, datorită includerii autostrăzii pe lista de proiecte din Planul Național de Redresare și Reziliență. Ilie Bolojan a mai spus că, în acest moment, pe cele două mari tronsoane ale autostrăzii Moldovei, lucrările sunt realizate în proporție cuprinsă între 30 și 80%. Mai mult, ministrul Transporturilor spune că până la finalul anului este posibil să fie deschisă circulația până la Adjud. Până în acest moment peste 100 km din tronsonul Ploiești–Pașcani sunt deschiși circulației.
„Împreună cu ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Ciprian Constantin Șerban, am verificat astăzi stadiul lucrărilor pe tronsonul Focșani-Bacău și am avut o discuție aplicată cu antreprenorul român. Faptul că lucrările se derulează conform graficului stabilit ne dă încredere că în august 2026 românii vor putea circula rapid și în siguranță între București și Pașcani pe această autostradă.
La nivelul Guvernului ne vom asigura că finanțarea din PNRR, mecanism european prin care susținem și această investiție de anvergură pentru România, va fi direcționată către proiecte care vor schimba în bine viața oamenilor”, a afirmat Ilie Bolojan, vineri, în postarea pe pagina de Facebook a Guvernului.