Meniu de accesibilitate

Opțiuni principale

Gestionați

Mărimea textului
x1.0
Spațierea textului
x1.0
Spațierea literelor
x1.0
Spațiere înălțime
x1.5

Donald Trump anunță noi atacuri asupra Iranului în timp ce negocierile de pace sunt pe pauză

Donald Trump a anunțat, într-o conferință de presă în Biroul Oval, că va ataca iar Iranul, ca urmare a întârzierilor privind acordul de pace dar și după atacul iranian asupra unui elicopter american, relatează AP News.

„Îi vom lovi din nou puternic astăzi”, le-a spus Trump jurnaliștilor. Acesta nu a precizat dacă intenționează să își pună în aplicare amenințările formulate anterior în timpul conflictului, privind atacarea podurilor și infrastructurii energetice din Iran.

Liderul de la Casa Albă a îndemnat Iranul să semneze un acord cu Statele Unite, afirmând că „eram foarte aproape de un acord, dar continuă să ne amâne”.

Totodată, Trump a declarat că a acordat o „pauză” Iranului la rugămintea Pakistanului și că, în acest moment, acordul este „complet negociat”.

Recent, președintele SUA a mai spus că Iranului i-a luat prea mult timp ca să negocieze o înțelegere care ar fi fost grozavă pentru ei, iar acum trebuie să plătească prețul. 

„Armata Iranului este o harababură totală. O mare parte din ea, la fel ca Marina și Forțele Aeriene, nici măcar nu mai există. Au fost complet învinși. Iranul este doar vorbărie și nicio acțiune. Agresorul din Orientul Mijlociu este mort!!! Le-a luat prea mult timp să negocieze un acord care ar fi fost grozav pentru ei, acum vor trebui să plătească prețul!!!”, a scris Donald Trump, pe rețeaua Truth Social.

Liderul american a catalogat Iranul drept „agresorul Orientului Mijlociu”. Trump nu a clarificat ce măsuri intenționează să ia, după ce Armata americană a atacat ținte iraniene în apropierea Golfului.

 

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE

euronews.ro: Știri de ultimă oră, breaking news, #AllViews