Dmitri Peskov recunoaște existența unei „cenzuri militare” și a presei în Rusia. A criticat deschis publicațiile care nu laudă regimul

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a recunoscut că în Rusia există o „cenzură militară", care ar putea fi menținută pe termen nedeterminat. El spune că suprimarea informațiilor critice la adresa regimului este o „acțiune justificată” și a recunoscut că este o „măsură fără precedent” asupra mass-media.

Dmitri Peskov recunoaște existența unei „cenzuri militare” și a presei în Rusia

Peskov a încercat să explice, într-un interviu pentru publicația Expres, necesitatea unei astfel de măsuri.

„Este o perioadă de cenzură militară fără precedent pentru țara noastră. În cele din urmă, războiul se desfășoară și în spațiul informațional. Mass-media este angajată în mod deliberat în discreditarea Rusiei. (...) De aceea, cred că acest regim este justificat acum”, a spus Peskov.

De-a lungul ultimilor trei ani și jumătate, de când Rusia a declanșat războiul în Ucraina, mai multe publicații au fost închise sau interzise de regimul lui Vladimir Putin, iar altele au ieșit singure de pe piața rusă și au continuat să publice „din exil”.

Totodată, o mulțime de jurnaliști au părăsit țara. Iar cei care nu au apucat să o facă sau care nu au vrut, au ajuns în închisoare, așa cum este cazul a 29 dintre ei, conform datelor de până în decembrie 2024.

În tot acest timp, Rusia a instaurat un fel de „agendă patriotică”, mai ales în presă.

„Cred că sentimentul de dragoste pentru Rusia, mândria față de aceasta, a fost întotdeauna prezent la majoritatea oamenilor, dar multe instituții media nu au adoptat ideea de a promova o astfel de agendă. Aș spune chiar că o parte din politica editorială a mai multor instituții media rusești a fost exprimarea scepticismului față de propria țară. Cred că tendința patriotică va continua. La urma urmei, a fi patriot nu este o mare realizare, ci este o condiție umană normală. Și, bineînțeles, vom ține cont de greșelile care s-au făcut în trecut.(...) Sigur că va veni un moment în care o politică informațională mai blândă va fi la mare căutare și atunci vom vedea apariția unui număr mai mare de instituții media neutre care scriu atât despre probleme, cât și despre realizări”, a recunoscut Peskov.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului a menționat în mod specific Meduza, agenția de știri exilată, cu sediul în Letonia, pe care Rusia a etichetat-o atât ca „agent străin”, cât și ca „organizație nedorită”, pentru că prezintă Rusia într-o lumină exclusiv negativă.

„Vom face bilanțul greșelilor din trecut. Nu vrem să ne întoarcem la vremurile agențiilor de știri mai isterice, precum Meduza, care păreau să publice fie doar știri negative despre Rusia, fie nimic deloc”, a precizat Peskov, citat de MoscowTimes.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE