Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Directorul AIEA, despre atacul cu drone de la Zaporojie: ”Obiectivul meu este de a evita un accident nuclear”

Un nou atac cu drone, produs zilele trecute asupra centralei atomice de la Zaporojie din Ucraina, a crescut riscul unui „accident nuclear major". Averstimentul vine de la Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică.

Adminitrația rusă susține că centrala a fost atacată de drone ucrainene. Reprezentanții centralei au spus că nivelurile de radiații sunt normale și că nu au existat daune grave. Ucraina a negat implicarea în acest atac.

Ce spune directorul AIEA

„Ceea ce s-a întâmplat ieri, s-a întâmplat într-o unitate care se află sub controlul rusesc. Așa că ei au indicat că nu au nicio legătură cu asta. Consideră că acest lucru este evident, pentru că ei sunt proprietarii. M-am consultat, de asemenea, cu omologii ucraineni, care spun, de asemenea, că nu au nicio legătură cu asta. Dar cineva a făcut-o.

Pentru mine, cel mai important lucru este ca asta să nu se mai întâmple. Obiectivul meu este de a evita un accident nuclear și de a face ca toate părțile să respecte aceste principii pe care le-am stabilit la Consiliul de Securitate al SUA, începând cu două care sunt foarte importante.

Primul este: nu tragi, nu țintești la o centrală nucleară. Și mai important, nu se militarizează o centrală nucleară”, a spus Mariano Grossi, directorul general Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA).

Centrala de la Zaporojie, sub ocupație rusească din 2022

Centrala de la Zaporojie este cea mai mare din Europa și se află foarte aproape de linia frontului, într-una din cele 4 regiuni anexate de ruși în 2022.

Rusia a ocupat centrala de la Zaporojie la scurt timp după invazia Ucrainei din 2022. De-a lungul timpului au fost efectuate bombardamente în apropierea centralei, lucru care a dus uneori la căderea liniilor electrice care ajută la răcirea reactoarelor. Ucraina a acuzat Rusia că a transformat centrala într-o bază militară pentru trupele de ocupație, știind că forțele Kievului vor fi reticente în a o lovi. Între timp, locuitorii din apropiere trăiesc cu teama unui potențial dezastru nuclear.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE