România nu are încă un sistem digital care să urmărească stocurile de medicamente, iar unele tratamente ajung aproape de epuizare înainte ca autoritățile să afle, spune ministrul interimar al Sănătății.
Farmaciștii atrag însă atenția că problema e mult mai amplă. Iar cei mai afectați sunt bolnavii de cancer, care, fără alternative de tratament, ajung să își piardă viața.
Sute de medicamente lipsesc temporar sau definitiv, potrivit Agenției Naționale a Medicamentului.
Farmaciștii spun că pronlema nu ține neapărat de lipsa un sistem digital. De la crize de substanțe și prețurile mici ale medicamentelor din România, până la absența unor reglementări clare, toate au contribuit la situația în care unele tratamente dispar periodic din farmacii.
„Noi cred că din totdeauna în România am avut probleme cu medicamentele. Acest preț mic face ca piața româneasca să fie foarte atractiva pentru exportul paralel. Export care este legal, dar tot ce vine în țara, vine de produs în Germania, ajunge în România, aici se scade prețul și este înapoi cumparat de Germania la acest preț mic.”, a declarat Beatrice Spețeanu, farmacistă.
Cei mai afectați sunt pacienții oncologici, care rămân de câteva ori pe an fără tratament și ajung fie să îl întrerupă, fie să caute soluții în alte țări. Iar asociațiile de pacienți spun că un sistem digital de alertă nu rezolvă problema de fond.
Federația Asociațiilor Bolnavilor de Cancer avertizează că România este pe primul loc la decese evitabile în oncologie și că peste 20 de mii de români își pierd anual viața din cauza unei forme de cancer care ar fi putut fi tratată. Acest număr este cu 40% mai mare decât media europeană.
„Avem noroc cu priceperea doctorilor noștri, care sunt foarte bine cotați a nivelului european și mai fac improvizații să ne mai țină în viață, dar nici dumnealor nu pot lupta cu mâinile goale împotriva cancerului. Le trebuie medicamente.”, a adăugat Cezar Irimia, Președinte Federația Asociațiilor Bolnavilor de Cancer din România – FABC.
Ministrul interimar al Sănătății, Cseke Attila, a cerut săptămâna trecută Agenției Naționale a Medicamentului un raport care să arate clar unde sunt blocajele și ce trebuie schimbat. Am solicitat și noi un punct de vedere de la Agenția Medicamentelor, însă până la difuzarea acestui material nu am primit răspuns.
