Filmul „Fjord” regizat de Cristian Mungiu are o dată de lansare în România. Pelicula recompensată cu Palme d'or la Festivalul de Film de la Cannes 2026 și propunerea României pentru Premiile Oscar 2027 va intra în cinematografele din țară pe data de 15 ianuarie 2027.
Potrivit unui comunicat, lansarea va fi marcată de o gală la Sala Palatului din București. Vor fi prezenți atât regizorul, cât și actorii Sebastian Stan si Renate Reinsve, precum și alți actori din distribuție și membri ai echipei filmului.
Până la premiera din ianuarie, „Fjord” va mai putea fi văzut în România într-o proiecție specială organizată la nivel național în cadrul festivalului Les Films de Cannes à Bucarest, pe 24 octombrie, de la ora 18:00. Filmul va fi proiectat simultan în toate sălile de cinematograf disponibile în București și în țară, iar la București festivalul va organiza și o proiecție de gală la Ateneul Român.
Biletele pentru această proiecție specială simultană se vor pune în vânzare începând cu data de 1 octombrie.
„Fjord” în cursa pentru nominalizarea la Premiile Oscar 2027
În SUA, filmul va avea premiera pe 9 octombrie. În cursa pentru Premiile Oscar 2027, „Fjord” este în competiție pentru nominalizarea la secțiunile Cel mai bun film, Cel mai bun regizor, Cel mai bun scenariu original, Cea mai bună imagine, Cel mai bun actor în rol principal, Cea mai bună actriță în rol principal, Cea mai bună actriță în rol secundar, Cele mai bune decoruri, Cele mai bune costume, Cel mai bun set-dressing, Cel mai bun montaj și Cea mai bună distribuție (Best Casting).
„Fjord” este și propunerea României la secțiunea Cel mai bun lungmetraj internațional.
Cristian Mungiu, regizorul „Fjord”: „Mă bucur că Fjord a început bine în America și că în acest moment mai multe publicații prestigioase ne-au inclus pe lista filmelor favorite pentru premiile Oscar la mai multe categorii. Este o oportunitate pe care cinematografia română nu a mai avut-o până acum, date fiind costurile campaniei de promovare în Statele Unite. Primesc foarte multe încurajări de la compatrioți din România, dar și din alte țări care își doresc un Oscar pentru România și îi asigur că cel mai mare sprijin pe care ni-l pot da este să meargă să vadă filmul când va ieși în cinematografe în țările lor. Totodată mă bucur că mai multe companii românești au sesizat această oportunitate rară de promovare a României și s-au alăturat efortului nostru de a nominaliza filmul la cât mai multe categorii.”
